* UPDATE 4: Interagro, implicat în privatizarea "Oltchim"
După ce premierul Victor Ponta a declarat despre Chimcomplex că este destul de mic faţă de cât de mare este Oltchim, reprezentanţii grupului SCR au ieşit cu un comunicat în care anunţau că pe lângă Chimcomplex mai sunt implicate şi alte grupuri industriale în proiectul pe care l-au gândit pentru combinatul de la Râmnicu Vâlcea.
"În cadrul Proiectului Oltchim, pe lângă experienţa şi managementul afacerilor cu produse chimice în Europa de Est ale SC Chimcomplex SA, resursele financiare şi capacităţile industriale ale Grupului SCR, sunt implicate şi alte grupuri industriale din România. Acestea vor fi angrenate în Proiectul Oltchim, inclusiv până la nivelul producţiei de etilenă, cum este cazul Grupului Interagro", au dezvăluit reprezentanţii SCR.
-----------------------
* UPDATE 3: Victor Ponta a anunţat că nu se schimbă termenele privatizării
Victor Ponta a declarat că privatizarea Oltchim nu va fi amânată şi se va respecta programul: joi vor fi depuse ofertele, iar vineri va avea loc licitaţia publică deschisă, aşa cum a anunţat ieri OPSPI.
"Dintre ofertele pe care le avem una este de-a dreptul exotică, iar pe alta trebuie să o analizăm foarte bine. Trebuie să vedem dacă aceste oferte au potenţial financiar. Cei de la Chimcomplex sunt destul de mici faţă de cât de mare este Oltchim. Indiferent însă de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de ofertă care presupune pierderea locurilor de muncă şi dezmembrarea Oltchim. Situaţia este foarte dificilă", a declarat primul ministru.
Potrivit premierului, dacă niciuna dintre oferte nu va fi satisfăcătoare se va recurge la administrare specială, dar "pe termen scurt".
------------------------------
* UPDATE 2: Ponta discută cu Chiţoiu despre privatizarea "Oltchim"
Premierul Victor Ponta se va întâlni