Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TUPEU "Incompatibilul" Sergiu Andon se agaţă de scaunul de parlamentar. A dat în judecată Camera Deputaţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 septembrie 2012 ·

Fostul deputat conservator Sergiu Andon este nemulţumit că a fost revocat din scaunul de parlamentar. Asta după ce justiţia a decis definitiv că Sergiu Andon este incompatibil.

Sergiu Andon a deschis un proces Camerei Deputaţilor, la Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei de revocare din Parlament. Cererea fostului deputat a fost depusă vineri, iar instanţa a dat primul termen la data de 9 noiembrie. „Nu există temei, această formă de incompatibilitate, care mi s-a reţinut, nu se înscrie în cazurile care atrag demiterea”, ne-a explicat Sergiu Andon. Acesta susţine că, în cazul său, nu ar exista o decizie irevocabilă, de revocare din funcţie sau de a-i îngrădi dreptul de a candida pentru un fotoliu de parlamentar. „Procesul acesta mă interesează ca problemă de drept, aceste lucruri nu le pot accepta”, arată Sergiu Andon. Fostul deputat arată că nici nu ştia unde să deschidă proce împotriva camerei Deputaiţilor, şi încercat la mai multe instanţe. „Este vorba de dreptul fundamental de a fi ales şi de răstrângerea dreptului de a fi ales”, îşi explică demersul acesta. Sergiu Andon este primul parlamentar din România care a fost revocat ca urmare a unei anchete a Agenţiei Naţionale de Integritate.

220 de deputaţi au votat pentru revocare

Plenul Camerei a aprobat, marţi, cu 220 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 11 abţineri, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon. Camera Deputaţilor a constatat,pe 11 septembrie, încetarea mandatului deputatului PC Sergiu Andon pentru incompatibilitate, la sesizarea ANI. În 3 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.

„Nu aș fi un profesionist dacă aș lăsa luc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 2 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum o ora
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

Ciolacu: O nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii. Vor fabrica componente pentru aeronave de pasageri şi au ales România pentru poziţia strategică între Est şi Vest

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că o nouă mare fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german, furnizor pentru giganţii aeronauticii, care va fabrica componente pentru aeronave de pasageri, el precizând că au ales România

Meteorologii anunță o SCHIMBARE radicală a vremii, înainte de Paște. La ce trebuie să ne așteptăm în Săptămâna Mare

Gandul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se schimbă radical, înainte de Paște. Astfel, primăvara revine în forță, după cele mai friguroase zile de aprilie din istoria României. În Săptămâna Mare, temperaturile maxime vor depăși chiar și 25 de grade Celsius

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum o ora
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Vremea

București
acum

11°
mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°