Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ca-n vremurile de glorie! » Steaua de acum aduce aminte de trupa de la mijlocul anilor '90 sau din a doua jumătate a anilor '80

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 18 septembrie 2012 ·

Actuala trupă are o medie de 2,5 goluri marcate pe meci, lucru reuşit doar de cele mai bune echipe din istoria clubului.

Reghecampf a mai adus ceva la Steaua în afara faptului că echipa e pe primul loc şi se înscrie cu şanse mari în lupta pentru titlu. A readus fotbalul-spectacol, bazat pe multe goluri marcate la fiecare meci. Cifrele sînt principalul aliat al lui Reghe. Steaua a marcat nu mai puţin de 20 de goluri în primele 8 etape, ceea ce înseamnă o medie de 2,5 goluri pe meci.

Show ofensiv după 17 ani

Nu numai că Steaua nu mai reuşise ceva asemănător în ultimii ani, cînd media de goluri înscrise scăzuse dramatic chiar şi la un gol pe meci, dar performanţele din acest sezon au fost atinse doar atunci cînd în Ghencea se formaseră cele mai bune formaţii din istoria clubului. Ultima dată cînd după 8 etape, Steaua marcase minimum 20 de goluri a fost în 1995-1996. Atunci, Steaua avea o echipă formidabilă, cu Lăcătuş, Adrian Ilie, Sabin Ilie, Narcis Răducan, Gâlcă şi Jean Vlădoiu. Erau ani în care Steaua a dominat fotbalul românesc cum nu a făcut-o într-o altă perioadă.

Medie de 3,5 goluri cu Hagi şi Lăcătuş în echipă

La fel au stat lucrurile şi cu cea mai bună echipă din istoria Stelei, cea din a doua jumătate a anilor '80. În două sezoane consecutive, '87-'88 şi '88-'89, după 8 etape echipa marcase mai mult de 20 de goluri, ca acum. Atunci, cu Hagi, Rotariu, Lăcătuş, Piţurcă şi Balint, echipa a reuşit o performanţă uluitoare. Să termine sezonul cu o medie de 3,5 goluri marcate pe meci, în campionatul 1988-1989 Steaua înscriind în 34 de etape 121 de goluri!

De acum începe greul

Pentru Reghecampf şi elevii săi, de acum va începe o perioadă cu jocuri extrem de tari. Pînă la următoarea întrerupere a campionatului, Steaua va avea de jucat 6 meciuri, dintre care doar unul va fi uşor, cel din "16-imile" Cupei României. Restul, doar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 19 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 46 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°