Crearea unui sistem unic de supraveghere bancară ar putea armoniza reglementările oarecum neuniforme sub care funcţionează diferitele bănci europene.
În vara fierbinte a celui de-al cincilea an de criză mondială, prima din secolul al XXI-lea, panica dădea târcoale Spaniei, răvăşită de colapsul băncilor sale de economii, şi ameninţa Italia, ţară apăsată de povara unor mari datorii istorice. Mario Draghi, italianul care conduce Banca Centrală Europeană, a declarat la finalul lunii iulie că proiectul euro este ireversibil, iar temerile că acesta se va spulbera trebuie să fie risipite de o manieră fundamentală. A intrat în joc Comisia Europeană. Principala critică a pieţelor financiare era aceea că Banca Centrală a Europei nu are mecanismele clasice ale unei bănci centrale, fiind astfel lipsită de capacitatea de a susţine sistemele financiare în criză. José-Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a avansat proiectul unei uniuni bancare care să completeze uniunea vamală şi monetară. Săptămâna trecută, Barrosso a prezentat schiţa finală a proiectului în care supravegherea bancară va fi coordonată de Banca Centrală Europeană, cu implicarea băncilor centrale naţionale din zona euro. Un prim efect al acestei uniuni bancare va fi acela că băncile europene ar avea acces la banii Mecanismului European de Stabilitate, pentru a se recapitaliza. Este o nevoie esenţială pentru băncile europene, care ar fi trebuit să facă faţă presiunilor pieţelor financiare în încercarea de a-şi majora capitalurile.
Deocamdată, BCE are atribuţii oarecum limitate: poate mişca dobânzile sale cheie în concordanţă cu evoluţia inflaţiei şi a economiei în general, poate funcţiona ca împrumutător de ultimă instanţă pentru băncile zonei euro şi controlează masa monetară, deci stăpâneşte tiparniţa monedei unice.
După crearea Mecanismului Unic
