Vă jur că din majoritatea întâmplărilor sportive din ultimul weekend n-am înţeles mai nimic. Primul eveniment de neînţeles, în ordine cronologică, s-a petrecut vineri. Aţi ghicit, e vorba de meciul lui Dinamo cu CFR Cluj. Nu scorul e problema, că era de la sine înţeles că Dinamo, ca-n bancul cu Bulă, nu bate pe nimeni. N-am înţeles ce se petrece cu Ţucudean, jucătorul român care m-a impresionat cel mai puternic în ultimii vreo 10 ani. Chiar l-am înjurat pe Piţurcă pentru că nu l-a convocat la Naţională. Să nu vă aşteptaţi acum să-i cer scuze lui Piţi, lasă-ne! Problema e că băiatul ăsta chiar are ceva deosebit, este un vârf de atac născut, nu făcut, vorba clasicilor. Numai că degeaba faci spectacol în amicale ori în oficialele cu Chiajna ori Ceahlăul, dacă într-un meci serios, cum a fost cel cu CFR, eşti inexistent. Mi-ar părea rău să constat într-o bună zi fie că m-am înşelat pe fond, adică la valoare, fie că Ţucudean se aliniază în lista celor pe care Dinamo (la fel şi Steaua, ba încă şi mai şi) i-a distrus. Tot de neînţeles au fost şi performanţele de la canotaj. Ştiţi dv., sportul ăla care urma să ne aducă un braţ de medalii la Olimpiadă. Ca o paranteză, mi se pare culmea absurdului ca Europenele să aibă, loc imediat după aceasta. Sigur e că ambele noastre echipaje, cel de dublu şi cel de 8+1, mari favorite la Londra, unde s-au făcut de râs, au câştigat absolut lejer la Europene. Au câştigat adică exact unde nu trebuia. Mai mult, echipajul de 8+1 a obţinut la Europene un timp cu care la Londra ar fi câştigat detaşat. Ca să închei, nu-mi aduc aminte ca vreodată în viaţă o victorie românească la acest nivel să mă fi întristat atât de mult. Ce n-am mai înţeles? Multe: ce joacă Real Madrid, acest Dinamo al Spaniei, cum a putut Athletico să ia 3 goluri în 7 minute (şi de la cine?, de la Rayo Vallecano!), dar mai ales cum de am reuşit să-i batem pe finlandezi, cu