19.30 Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30, la kilometrul 39 pe Valea Bogăţii, după ce şoferul cisternei, din Bucureşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă maşina s-a răsturnat.
În urma accidentului nu există victime. Conform sursei citate, cisterna este încărcată cu 20 de tone de motorină, iar în urma accidentului au existat scurgeri de combustibil pe carosabil, motorina scurgându-se, în cantităţi mici, pe la garniturile cisternei .
“Aproximativ cinci litri de motorină s-au scurs din cisternă, dar nu mai există pericol de scurgere. Se circulă pe un singur fir, alternativ, iar în circa o oră va sosi o maşină care să ridice cisterna”, a spus reprezentantul Poliţiei Braşov.
La locul accidentului au ajuns un echipaj cu apă şi spumă de la ISU Braşov, pentru izolarea zonei şi pentru a preîntâmpina producerea unei explozii. De asemenea, la faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Gărzii de Mediu.
16.30 Un accident grav a avut loc pe Valea Bogății, în urmă cu puțin timp. Potrivit primelor informații primite de la Inspectoratul pentru Situații de urgență Brașov, o cisternă de 20 de tone, plină cu motorină, s-a răsturnat pe DN13.
Nu sunt date privind eventuale scurgeri de combustibil pe carosabil și nici dacă există victime. Traficul în zonă este blocat.
Revenim cu amănunte!
19.30 Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30, la kilometrul 39 pe Valea Bogăţii, după ce şoferul cisternei, din Bucureşti, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă maşina s-a răsturnat.
În urma accidentului nu există victime. Conform sursei citate, cisterna este încărcată cu 20 de tone