Cu ocazia Zilei Bucureştilor (21 septembrie 1459 - cea mai veche atestare a oraşului, într-un document semnat de Vlad Ţepeş), publicăm un interviu cu antropologul ANDREI OIŞTEANU, preluat de pe site-ul B365.ro.
Ce ne puteţi spune despre Bucureşti, ca oraş multietnic?
Când se vorbeşte despre oraşe româneşti multietnice şi multiculturale, de regulă se vorbeşte de Timişoara, de Cernăuţi, de Brăila. Întotdeauna se uită Capitala. Or, Bucureştiul este un oraş multietnic şi multicultural tipic. În primul rând, pentru că a adunat – ca şi alte capitale – populaţii din diverse regiuni ale României: moldoveni, transilvăneni, bănăţeni, dobrogeni şi, evident, munteni. De-a lungul secolelor, oraşul a atras şi diverse grupuri etnice. S-a creat ceea ce sociologii numesc un „ethnic melting pot“, un „mojar de mixtură etnică“, în care toate aceste comunităţi etnice s-au amestecat, social şi cultural, s-au produs căsătorii mixte şi a ieşit o populaţie relativ distinctă, numită „bucureşteni“. Este vorba despre foarte multe comunităţi etnice alogene: armeni, greci, evrei, nemţi, ruşi, turci, unguri ş.a. La un moment dat, umbla legenda că Bucureştiul este al doilea oraş, după Budapesta, ca număr de unguri. Nu cred că e adevărată (specialiştii o contestă), dar însăşi existenţa legendei este semnificativă. A fost, de asemenea, o importantă comunitate de evrei, aşkenazim şi sefardim – primii de limbă idiş (dialect german), veniţi din Galiţia, din Moldova şi Basarabia, ceilalţi de o limbă latină (iudeo-spaniolă sau ladino), veniţi după expulzarea evreilor din Spania şi Portugalia la sfârşitul secolului al XV-lea. Mai este vorba despre comunităţi de greci, armeni, bulgari, turci, sârbi, macedoneni, macedo-români şi aşa mai departe. Veniţi deci din sudul Balcanilor, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dar şi în