UPDATE 16.40 - Asistenta rănită grav după ce ambulanţa în care se afla s-a ciocnit cu un camion încărcat cu fier vechi a decedat la spital. Femeia, care a suferit un traumatism carnio-cerebral şi o fractură deschisă la picior, a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi dusă la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi. Acolo, ea a intrat în stop cardiorespirator şi după mai multe manevre de resuscitare a decedat.
Două persoane au decedat, iar una a fost grav rănită, în urma unui accident produs, marţi, în comuna Barcea, judeţul Galaţi, şi în care a fost implicată o ambulanţă, cele două victime fiind pacientul şi şoferul.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13.30. Reprezentanţii Centrului Infotrafic al Poliţiei Române precizează că primele date furnizate de martori arată că ambulanţa a intrat pe contrasens, fiind izbită de un tir, însă cauzele exacte ale accidentului vor fi stabilite în urma cercetările făcute de poliţişti.
În prezent, traficul este blocat şi deviat pe rute ocolitoare.
UPDATE 16.40 - Asistenta rănită grav după ce ambulanţa în care se afla s-a ciocnit cu un camion încărcat cu fier vechi a decedat la spital. Femeia, care a suferit un traumatism carnio-cerebral şi o fractură deschisă la picior, a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi dusă la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi. Acolo, ea a intrat în stop cardiorespirator şi după mai multe manevre de resuscitare a decedat.
Două persoane au decedat, iar una a fost grav rănită, în urma unui accident produs, marţi, în comuna Barcea, judeţul Galaţi, şi în care a fost implicată o ambulanţă, cele două victime fiind pacientul şi şoferul.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13.30. Reprezentanţii Centrului Infotrafic al Poliţiei Române precizează că primele date furnizate de martori arată că ambulanţa a intr