Etapa a V-a a campionatului Ligii a IV-a la fotbal a consemnat în weekend câteva jocuri spectaculoase, cu multe goluri marcate şi răsturnări de rezultat.
Derby-ul rundei s-a desfăşurat la Paleu, unde Kinder din localitate şi Crişul Sântandrei, două formaţii ce şi anul trecut au luptat pentru promovare, au evoluat în special cu gândul de a nu pierde. În cele din urmă însă, gazdele şi-au adjudecat toate cele trei puncte puse în joc şi şi-au consolidat prima poziţie a clasamentului. Kinder s-a impus cu scorul de 2-1, prin golul victoriei marcat de E. Popa în minutul 70.
Tot cu 2-1 s-a încheiat şi jocul de la Marghita, unde formaţia locală, Viitorul, nou-promovată în eşalonul IV, a învins formaţia CSO Ştei.
Cel mai spectaculos joc s-a desfăşurat însă la Valea lui Mihai, unde echipa locală, Cetatea, a încheiat la egalitate, cu scorul de 4-4, disputa cu Locadin Şeţchea, după ce la un moment dat a condus cu 4-0.
Poiana Budureasa s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa celor de la Biharea Vaşcău. Desprinderea a consemnat-o însă în repriza a doua prin trei goluri înscrise de acelaşi jucător, Silaghi. Prin acest succes echipa Poiana Budureasa a urcat pe locul secund. Pe poziţia a III-a a clasamentului se află Victoria Avram Iancu, învingătoare, la rându-i, în deplasare, la Bayern Oradea.
Etapa a 5-a a Ligii a IV-a:
Viitorul Marghita - CSO Ştei 2-1
Marcatori: Forizs 46, Demian 82 - Raţ 22
C. roşu: C. Naghi (Marghita) în min. 69, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Viitorul: Gabor - Puşcaş (45 Haidu), Demian, L. Maghiar, Hosu, Şumălan, Sabău (60 M. Daroczi), Forizs, C. Naghi, Miclean (75 Ciordaş), Orbai. Antrenor: Lucian Rulea.
CSO: Fofiu - D. Dumuţa, Amrian, Tat, Pele, P. Luca, B. Dumuţa, Matei, Petriş (82 Lazăr), Raţ, Modan (46 G Popa, 88 Pap). Antrenor: Voicu Popa.
Arbitri: F. Andrişca - S. Dem, C. Put