S-a vorbit în România şi Europa despre o lovitură dată statului de drept, puci parlamentar. Din punctul dvs. de vedere, a fost sau nu vorba de aşa ceva?

Eu mi-am exprimat punctul de vedere prin opiniile separate pe care le-am făcut în unele dintre deciziile care s-au luat pe 9 iulie, decizii care au vizat revocarea Avocatului Poporului, a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi conflictul de constituţionalitate dintre preşedinte şi parlament. În aceste opinii separate, arăt că au fost încălcări grave ale statului de drept. Toată această inginerie juridică, formată din ordonanţe de urgenţă menite să restrângă competenţele Curţii Constituţionale, să modifice Legea referendumului, schimbarea autorităţii sub care funcţionează Monitorul Oficial, modul în care a fost revocat Avocatului Poporului şi, în ultimă instanţă, suspendarea preşedintelui, te determină inevitabil să te gândeşti la o lovitură de stat constituţională. Aşa cum ştiţi, pentru a elabora academic această ipoteză trebuie să existe o cercetare aprofundată.

Pare o contradicţie în termeni.

Aparent, e o contradicţie în termeni. Acest concept a fost deja utilizat pentru alte state, de exemplu, pentru ceea ce s-a întâmplat în Thailanda, în 2007. O lovitură de stat este concepută, clasic, prin mijloace militare, dar se poate produce şi prin măsuri legislative, care duc la o denaturare a Constituţiei în mod indirect. Aşa cum scrie unul dintre cei mai mari specialişti în teoria loviturii de stat, Edward Luttwak, o lovitură de stat nu presupune acţiunea sau prezenţa armatei. Şi atunci putem să elaborăm această teorie a loviturii de stat constituţionale. De altfel, este foarte interesant că, în discuţiile pe care le-am avut cu mai mulţi profesori germani, francezi sau americani în legătură cu ce s-a întâmplat în România, toată lumea mi-a spus: scrieţi o carte, pentru că va fi un caz de şco