Salman Rushdie a povestit, într-un interviu acordat Mediafax, despre modul în care şi-a scris memoriile, care au ca punct central perioada în care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini; deşi povestea lui a ţinut prima pagină a ziarelor, scriitorul prezintă, acum, varianta sa.
Pe 14 februarie 1989, de Ziua îndrăgostiţilor, Salman Rushdie a fost sunat de un jurnalist de la postul de televiziune BBC, care i-a spus scriitorului că fusese "condamnat la moarte" de ayatollahul iranian Ruhollah Khomeini. Atunci a auzit pentru prima dată cuvântul "fatwa" (condamnare la moarte). Ce crimă comisese? Era autorul romanului intitulat "Versetele satanice", acuzat de a fi fost "împotriva Islamului, a profetului şi a Coranului".
În interviul acordat la Londra agenţiei de presă Mediafax, Salman Rushdie vorbeşte despre motivele pentru care scriitorii sunt primii care trebuie să fie reduşi la tăcere de un regim tiranic, despre cei care l-au ajutat în, probabil, cea mai neagră perioadă a vieţii sale, despre motivele pentru care "Versetele satanice", cel mai ambiţios volum al său, are, în sfârşit, destinul unei cărţi obişnuite şi, nu în ultimul rând, despre cum poţi afla dacă eşti sau nu urmărit de o maşină pe autostradă.
Întrebat dacă "Memoriile" vor supăra oamenii aşa cum au făcut-o "Versetele satanice", Salman Rushdie a declarat: " Nu, nu cred că va supăra pe nimeni... Adică este povestea vieţii mele, de ce ar supăra pe cineva? Încerc să vorbesc foarte corect despre oameni. Mulţi oameni ştiu ce este în carte. Ideea este că să spui adevărul înseamnă să spui adevărul şi, dacă am de ales între a spune adevărul şi a nu supăra câţiva oameni, voi spune adevărul."
"Oh, vor fi foarte surprinşi (râde). Este ca atunci când ai un secret. Şi este un secret foarte bine păstrat. Toată lumea crede că ştie ce s-a întâmplat, dar, de fapt, doar tu ştii ce s-a întâmp
