Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gest plin de mărinimie al actriţei. Cum l-a ajutat Doiniţa Oancea pe Hagi să meargă la şcoală

Publicat in Cancan, marți 18 septembrie 2012 ·

Totul a început la sfârşitul lunii august, în ziua în care Doiniţa Oancea l-a cunoscut pe Hagi, un puşti provenit dintr-o familie cu zece copii, care îşi câştigă existenţa vânzând flori în localurile şI pub-urile din zona Centrului Vechi al Capitalei. Stând de vorbă cu Hagi, Doiniţa Oancea a început să îl descoasă, apostrofându-l că munceşte în loc să mergă la şcoală. Atunci, copilul a ripostat explicându-i actriţei că nu mai frecventează cursurile pentru că, în trecut, a existat o perioadă în care situaţia locativă a familiei lui a fost incertă iar conducerea şcolii a decis să nu-l mai primească la ore. "Dacă mă bagi tu la şcoală, eu merg. Merg şI aşa fără să am cărţi şI caiete. Eu vreau să învăţ, ei nu mă vor", a spus Hagi hotărât. Impresionată plăcut de isteţimea lui şI dorinţa de a reveni pe băncile şcolii, actriţa i-a propus acestuia un târg, promiţându-i că îl ajută să fie înscris din nou la şcoală şI că îi va procura şI cele necesare începerii noului an. Au bătut palma, copilul a promis că va învăţa bine, iar Doiniţa a început să se agite în stânga şI în dreapta ca să-l ajute. Iar în 20 de zile calendaristice a reuşit să schimbe un destin, făcând cu mâinile ei sute de brăţări de cauză pe care le-a vândut prietenilor ei, actorilor sau oamenilor simpli care au înţeles situaţia. "Pe 28 august am început campania pe pagina mea de Facebook, după care am mutat-o şi pe pagina publică. Ideea mi-a venit într-o seară, când mă gândeam la Hagi şi la nevoile lui. Am vorbit şi cu cei de la Romani Criss pentru hârtii şi viza de flotant, pe care el şi-o dorea pentru a merge la şcoala. Ei au mers şi au vorbit la şcoala şi tot ei vor avea în continuare sub observaţie aceasta familie. Sunt zece fraţi, dintre care patru sunt şcolari. Apoi mi-a venit ideea cu brăţăricile. Să le fac şI să le vând, urmând ca banii obţinuţi să îi investesc în hăinuţe şI rechizite. Mulţumită celor car

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 2 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 4 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 7 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°