… uite ca Platon a avut inca o data dreptate: ticalosul e, fundamental, prost. Isi imagineaza ca-si face un bine cand, in realitate, isi face un rau. Si, am putea adauga, prostul mai e si fudul. Nu degeaba sustineau batranii ca “daca nu-i fudul, parca nici nu-i prost destul”. Pentru ca prostul care nu se fuduleste cu prostia-i, ci dimpotriva, se rusineaza de ea, nici nu e prost. Si nici ticalos nu e. A lui e Imparatia Cerurilor. Ticalosul e insa si prost si fudul, intr-o spirala vicioasa care se auto-alimenteaza si care nu mai poate fi asadar rezolvata decat din afara. De catre opinia publica.
Asa ca pana nu rezolvam problema asta, racnind din rarunchi de indignare, degeaba ne agitam pe fineturi ideologice, reforma educatiei, bacalaureatul profesional, tinichigii versus filosofi sau “grupa zero”. Cand cineva incepe sa ti se usureze in crestetul capului iar tu discuti despre politici culturale si educationale se cuvine sa mergi sa te cauti. N-ai inteles nimic. Nu uita, insa: mai intai trebuie sa te stergi pe fata si sa-ti usuci parul. Eventual, sa-ti piaptani si barba.
Si ce altceva se intampla de cateva luni? CV-uri falsificate, plagaturi dovedite si rasdovedite – si? S-a revoltat cineva? Si-a cerut cineva scuze? Si-a pus cineva macar de ochii lumii cenusa-n cap? Si-a pierdut cineva diploma? Postul la universitate? Pozitia publica? A fost aratat cu degetul, pus la stalpul infamiei? Daca asta nu e usurare in capul unui public care prefera sa trancaneasca despre “sisteme” si “hegemonii”, “valori consacrate”, “razboaie politice” – despre orice in afara gorilei din sufragerie – atunci nu stiu ce e.
Incepem cu fudulia: prostul vrea recunoastere, vrea o zanganitoare, vrea o diploma.
Si-aci intervine ticalosia: isi falsifica CV-ul, isi inventeaza masterate si-si plagiaza lucrarea de doctorat, ferm convins ca toata lumea face la fel.
Continuam
