După 30 de ani de carieră, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel încep o nouă stagiune teatrală
Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” este primul din Capitală care a dat startul stagiunii de toamnă din acest an. Astfel, în acest weekend, la sala Savoy a instituţiei se vor juca două piese cu succes la public: sâmbătă, de la ora 19.00, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel apar în „Aplauze, aplauze”, spectacolul care marchează 30 de ani de carieră pentru cei doi, iar dumincă, spectatorii se vor putea distra cu „Arca lui Nae şi Vasile” în care apar alţi doi monştri sacri ai comediei româneşti, Nae Lăzărescu şi Vasile Murariu.
Interesant este că, în ciuda problemelor grave de sănătate pe care le are Alexandru Arşinel, actorul nu renunţă la scenă. Mai exact, acum două luni el a fost operat de urgenţă într-un spital bucureştean, artistul suferind de hernie de disc, iar medicii i-au interzis orice efort fizic pentru o bună bucată de vreme. Totuşi, în ciuda avertismentelor medicale, Arşinel nu poate sta departe de scenă.
„Nu am voie să joc şi ştiu asta, dar acum ce să fac dacă nu mă pot abţine? Eu mă bazez pe faptul că am fost operat de un excelent chirurg. E adevărat că mi-a zis să fac trei luni pauză, au trecut doar două... Nu mai pot! Sunt nerăbdător, mi-e dor de aplauzele publicului. Rolul nu e chiar greu, am o singură secvenţă în care trebuie să fac o mişcare mai bruscă”, spune maestrul care a împlinit 73 de ani.
Piesa în care joacă alături de Stela Popescu, este un spectacol de revistă în două acte şi 36 de tablouri de Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski în regia lui Biţu Fălticineanu. Alături de Stela şi Arşinel, din distribuţie mai fac parte actori precum Tamara Buciuceanu, Sanda Ladoşi, Mirela Boureanu-Vaida, Cristian Simion, Nae Alexandru, Miruna Birău, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Alin Gheorghisan şi Radu Ghencea.
Concerte de excepţie