Aşa cum există strigoi care ies din groapă şi se duc, şontâc-şontâc, spre secţia de votare, aliniindu-se cuminţi la coadă pentru a-şi exercita dreptul democratic de a alege, tot aşa există şi fantome care bântuie prin Cetate, sobre, triste, tăcute, muncite de gânduri adânci şi cocoşate sub greutatea misiei lor planetare. Dar şi când se hotărăsc să cuvânte ori să zgârie hârtia, se cutremură planeta de atâta magmă intelectuală!

Aşa se înfăţişează naţiunii, de când a fost exilat în Ţara-de-Nicăieri, eminentul lider regional Emil Constantinescu. Un om de stat care bântuie prin trecutul nostru şi prin prezentul nimănui, convins că toată suflarea omenească îi e datoare cu o halviţă hermeneută, deşi el este doar un personaj căzut din paginile literaturii sud-americane. O plăsmuire nefericită a unor condeie geniale.

Şi cum se plimbă el, Titanul, prin nesfârşitele odăi ale halucinaţiilor sale, brusc îi încolţeşte ideea genială: trebuie să-i scrie lui Barroso! Da, lui Barroso, căci patria nu trebuie batjocorită de fitecine, trăitor pe fiteunde! Ei, drăcia dracului...

Aşa s-a născut Scrisoarea lui Emil Constantinescu către José Manuel Durao Barroso, pe 27 iulie 2012 (cu două zile înainte de referendumul destinat decapitării lui Băsescu). Dar cum Barroso nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor (ba dimpotrivă, l-a girat pe mitocan), Emil-cel-Viteaz a mai cugetat vreo şase săptămâni şi, pac, i-a scris şi lui Martin Schulz. Îl ştiţi: neamţul acela chelios-bărbos care conduce Parlamentul European şi care se uita la Ponta, colegul său de social-democraţie, ca la un hoţ de portofele. În atenţia marilor istorici ai lumii: A Doua Scrisoare a lui Emil poartă data de 12 septembrie 2012.

Ce aflăm din aceste scrisori? Că:

Dl Constantinescu este „lider civic, academic şi politic."

„Ţara mea, România, a fost supusă unor presiuni inaccept