Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lansarea iPhone 5 ridică semnificativ valoarea Apple. Acţiunile companiei au trecut pragul de 700 de dolari pe bursă

Publicat in Adevarul, marți 18 septembrie 2012 ·

Acţiunile Apple au depăşit pentru prima dată pragul de 700 de dolari pe bursa de la New York datorită volumului precomenzilor pentru iPhone 5, care se anunţă deja a fi cel mai bine vândut model al companiei, cu peste două milioane de comenzi într-o singură zi.

Ziua de luni este una istorică pentru compania Apple deoarece acţiunile sale au atins un maxim pe bursă de 701,79 dolari pe acţiune şi a închis la 699,78 dolari, afişând un avans de 73% pe ansamblul acestui an, potrivit Bloomberg.

IPhone 5 a fost precomandat în două milioane de unităţi în prima zi de la debutul pe piaţă, dublând recordul stabilit de modelul anterior, a anunţat Apple.

De la lansarea iPhone în 2007, smartphone-urile au devenit principala sursă de venituri şi profit a Apple. Telefoanele generează aproximativ două treimi din profitul companiei.

Semnalele care indică cererea solidă pentru noul model au generat optimism în rândul investitorilor că Apple va menţine ritmul de creştere din ultimii ani şi va rezista asaltului tot mai violent al concurenţilor, precum Samsung Electronics şi Google.

Compania a început vineri să preia comenzi pentru iPhone 5 şi a anunţat că livrările vor sosi începând din 28 septembrie, cu o săptămână după apariţia modelului în magazine, măsură care sugerează capacitatea deficitară de producţie în raport cu cererea.

După ce a preluat în 2010 titlul de cea mai mare companie IT din lume după capitalizarea de piaţă, depăşind Microsot, Apple a devenit anul trecut cea mai mare companie din lume, împingând gigantul petrolier Exxon Mobil pe locul al doilea. În acest an, Apple a devenit compania cu cea mai mare capitalizare de piaţă din istori SUA şi continuă să-şi extindă avansul. La închiderea şedinţei de luni, valoarea de piaţă a companiei era de aproximativ 656 miliarde dolari.

Veniturile Apple au crescut în trimestrul al doilea la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 56 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°