Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început şcoala înghesuiţi în Ocolul Silvic!

Publicat in Adevarul, marți 18 septembrie 2012 ·

Deşi începutul de an şcolar ar trebui să însemne bucurie, pentru copiii şi dascălii de la şcoala din localitatea vasluiană, Fâstâci, clopoţelul a sunat cu amărăciune. În loc să înveţe în şcoală nouă, aceştia iau lecţii înghesuiţi în nişte camere mici cât o cutie de chibrituri.

Toţi cei 80 de elevi care aparţin şcolii cu clasele I-VIII din Fâstâci, comuna Cozmeşti, s-au prezentat nerăbdători în prima zi de şcoală şi au răspuns „prezent" la strigarea catalogului. Cu toate astea, în ochii lor se putea citi tristeţe nemărginită ştiind că vor trebui să înveţe înghesuiţi, în nişte clădiri improprii care stau să se dărâme.

Mai exact, micuţii îşi desfăşoara orele Ocolul Silvic şi a unui cabinet medical, deşi la doar câţiva paşi există o clădire începută în 2006. Paradoxal, şcoala nouă există şi e aproape gata, însă de aproape 6 ani lucrările au fost sistate în urma unor neânţelegeri apărute între fostele autorităţi locale şi constructor. „Nu ştiu ce a fost până acum şi nici nu mă interesează. Am făcut memorii peste tot, inclusiv la doamna ministru Andronescu care ne-a promis că ne ajută. Ar mai trebui 1,7 milioane de lei ca această şcoală să fie terminate şi utilată complet şi sper să primi aceşti bani", ne-a declarant primarul comunei, Mihai Sima.

Înghesuiţi în nişte cămăruţe

Autorităţile au găsit o soluţie de compromis şi i-au închesuit pe copii în nişte încăperi de 3 pe 4 metri. Spre exemplu, cei 30 de elevi ale celor două clase a VI-a ale şcolii învaţă în aceeaşi sală, ceea ce înseamnă că micuţii stau câte trei în bancă. „Aşa ne chinuim, nu avem soluţii. Sperăm ca noul primar să rezolve odată această problemă, deoarece ne-am săturat. Eu nici măcar nu mai am curajul să sper şi prefer să nu mă mai gândesc şi să primim o veste bună", ne-a spus şi Manuela Ciobanu, directorul şcolii.

Şcoala nouă a început să se degradeze

Se ceart

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 30 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 58 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°