Gala „Casiopeea“, eveniment în cadrul căruia se vor înmâna 24 de proteze mamare femeilor ce suferă de cancer la sân, va avea loc marţi, 18 septembrie, în sala de şedinţe a Consiliului Local Braşov, începând cu ora 13.00, scrie newsbv.ro.
Această acţiune este posibilă în urma organizării cursei roz împotriva cancerului la sân în Braşov, pe data de 12 Mai. Fiecare participant, prin inscrierea sa, a contribuit la achiziţionarea acestor proteze şi se găseşte acum pe lista eroilor acestor femei.
Asociaţia „Casiopeea“ mulţumeşte tuturor celor care cred în sport pentru sănătate şi în acte de solidaritate.
Casiopeea a ales Braşovul pentru organizarea primei ediţii de provincie a cursei roz împotriva cancerului la sân, aceasta fiind organizată anul acesta în mai, şi reunind 500 de participanţi.
Dacă obiectivul de a crea o zi de bună dispoziţie, competitivitate şi energie a fost realizat prin implicarea organizatorilor, a partenerilor oficiali, prin contribuţia sponsorilor, entuziasmul şi dăruirea voluntarilor, cel de-al doilea obiectiv s-a putut realiza din contribuţia generoasă a concurenţilor: achiziţionarea a 24 de proteze mamare pentru 24 de femei cu cancer la sân din Braşov, la care Casiopeea a ajuns prin intermediul spitalului de Oncologie Braşov.
Mulţumirile beneficiarelor se îndreaptă şi către sponsorii evenimentului, cărora le vor purta mereu recunoştinţă, chiar dacă nu le vor putea spune acest lucru personal.
Gala „Casiopeea“, eveniment în cadrul căruia se vor înmâna 24 de proteze mamare femeilor ce suferă de cancer la sân, va avea loc marţi, 18 septembrie, în sala de şedinţe a Consiliului Local Braşov, începând cu ora 13.00, scrie newsbv.ro.
Această acţiune este posibilă în urma organizării cursei roz împotriva cancerului la sân în Braşov, pe data de 12 Mai. Fiecare participant, prin inscrierea sa, a contribuit la achiziţio