Două evenimente fericite în aceeaşi zi! I s-au întâmplat unei femei de 28 de ani din localitatea vâlceană Ioneşti, care în ziua nunţii a adus pe lume un copil. Două evenimente fericite în aceeaşi zi! I s-au întâmplat unei femei de 28 de ani din localitatea vâlceană Ioneşti, care în ziua nunţii a adus pe lume un copil.
← De la nuntă, tânăra a ajuns direct la spital, unde a născut un băieţel sănătos
Tânăra, care era însărcinată în luna a opta, a avut programată nunta sâmbătă, cu alesul inimii ei, tatăl copilului pe care îl purta în pântece. Numai că, imediat ce s-a terminat cununia religioasă de la biserică, femeii i s-a rupt apa. Nu s-a dus imediat la spital, pentru că a vrut să mai rămână câteva minute la local, măcar să-şi întâmpine cei 70 de invitaţi în rochia de mireasă.
La scurt timp, ea a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital, unde a adus pe lume un băieţel de 2,6 kilograme. Chiar dacă tânăra a născut prematur, copilaşul e sănătos şi amândoi sunt în stare bună. “Nu ne aşteptam să nasc chiar în ziua nunţii noastre, dar ce să fac? Dacă nu a mai vrut să aştepte...”, a spus, pentru Vocea Vâlcii, proaspăta soţie şi mămică.