Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos a devenit peste noapte "Domnul presiune"! Cum putea reveni Marius Şumudică în Giuleşti

Publicat in Pro Sport, marți 18 septembrie 2012 ·

Antrenorul Vasluiului a fost propus la Rapid de apropiaţii lui George Copos. Tehnicianul ar fi venit, dar patronul s-a opus

George Copos nu a vrut să se despartă de Sabău şi l-a susţinut pe "Moţ" într-un moment critic, chiar după înfrângerea de la Târgu-Jiu

Tot mai mulţi antrenori din Liga I se plâng de presiunea exercitată de conducerile cluburilor pe care le pregătesc. La Rapid, patronul chiar şi-a câştigat supranumele în acest sens, iar peste noapte Copos a devenit "Domnul presiune". Cu toate acestea, din dragoste pentru echipă sau din prea multă plictiseală cauzată de şomaj, unii antrenori nu ezită să se întoarcă în Giuleşti. Ultimul exemplu în acest caz, unul calificat cu siguranţă la enunţul legat de ataşamentul faţă de formaţia feroviară, este al lui Marius Şumudică.

Imediat după partida pierdută cu 2-0 în deplasarea de la Târgu Jiu, anumite persoane din anturajul lui George Copos, dar şi o parte a galeriei, i-au propus patronului din Grant să-l schimbe pe Ovidiu Sabău cu Marius Şumudică. Tehnicianul Vasluiului se afla în acel moment într-o relaţie tensionată cu Adrian Porumboiu, din cauză că "Şumi" s-a plâns în presă de presiunea care îi apasă pe umeri, iar unele surse din club spun că acesta ar fi fost interesat de un come-back.

Totul a picat în momentul în care George Copos nu a fost de acord cu această propunere, patronul de la Ana susţinând sus şi tare că îi va oferi sprijin "Moţului" în continuare, chiar dacă rezultatele întârzie să apară. Cunoscut ca fiind un rapidist convins, Marius Şumudică nu a exclus niciodată o revenire la echipa la care a jucat şi a antrenat în trecut, chiar dacă relaţia sa cu şeful vişiniilor nu a fost una extraordinară după momentul despărţirii de Rapid, din urmă cu două sezoane. Atunci, tehnicianul a fost înlocuit cu Marian Rada după o înfrângere cu Sportul, Copos prec

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 7 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 9 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 5 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 7 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 5 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 11 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 9 ore
Premierul Edi Rama a confirmat interdicţia, ca parte a unui plan mai amplu de a face şcolile mai sigure, după o întâlnire cu grupuri de părinţi şi profesori din întreaga ţară. „Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista n

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°