* în toate unităţile de învăţământ anul şcolar a debutat festiv, curţile fiind neîncăpătoare pentru mulţimile de elevi, profesori, părinţi şi bunici * Şcoala "Mihai Eminescu" a aniversat 45 de ani de la înfiinţare
Emoţii vizibile pentru cei care intrau prima dată într-o şcoală, bucuria reîntâlnirii, îngrijorare, toate acestea puteau fi citite, ieri, pe chipurile elevilor şi părinţilor prezenţi la deschiderea festivă a noului an şcolar.
La Colegiul "Bălcescu" festivitatea de deschidere a început la ora 8.30, în prezenţa inspectorului general Iulian Danielescu şi a preşedintelui CJ Gheorghe Bunea Stancu, care au adresat elevilor urări pentru un an şcolar bun, cu rezultate frumoase.
Cu alese cuvinte şi gânduri bune şi-au întâmpinat elevii şi directorii colegiului, prof. Carmen Pârlog şi Nicoleta Mânecă. "Domnişoarelor şi domnilor elevi ai claselor a XII-a, vă aflaţi înaintea unui examen important din viaţa voastră, un examen al maturităţii. Mai mult decât oricând vom fi alături de voi, vă vom urmări atent pregătirea, vă vom ajuta pentru ca la absolvire să fiţi bacalaureaţi de nota 10. Dragi părinţi, cei mai titraţi profesori ai Brăilei se dedică pregătirii copiilor dumneavoastră. Dintre şcolile care au beneficiat de evaluare externă, noi am obţinut cel mai mare punctaj deoarece suntem unitatea de învăţământ cu cei mai valoroşi elevi olimpici, cu profesori perfecţionaţi în aproape toate ţările Europei, cu o viziune strategică ambiţioasă şi cu cea mai îndelungată tradiţie. Să fim cu toţii la înălţimea aşteptărilor şi a nobilei tradiţii a acestui lăcaş de cultură", le-a spus elevilor directorul Carmen Pârlog. La festivitate au mai fost prezenţi: directorul economic al Primăriei, Stoica Anghelescu, consilierii municipali Florin Dumitru şi Dan Păun, părintele inspector Florin Grecu şi fosta elevă Flavia Lungu, acum studentă a Facultăţii