Scenariu de film la un supermarket din oraşul Siret. Şeful de magazin a furat peste 10.000 de lei, a răvăşit mai multe bunuri şi a sunat la poliţie să anunţe că a descoperit că a fost o spargere.
Cel puţin acesta este scenariu prezentat de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Potrivit poliţiei, luni dimineaţă, în jurul orei 6:30, şeful magazinului My Market din oraşul Siret, Silviu Pîrlog, în vârstă de 38 de ani, din localitate, a sunat la poliţie şi a reclamat că supermarketul a fost spart de hoţi.
La faţa locului a fost trimisă o echipă operativă din cadrul poliţiei locale, care a constatat că uşa de acces în magazin este deschisă, neasigurată şi nu prezenta urme de forţare.
Când poliţiştii au intrat în magazin, sistemul de alarmare s-a declanşat. Din interior, dintr-un birou administrativ, unde au fost găsite mai multe urme de răvăşire, se reclamă furtul a 10.625 de lei.
Criminaliştii poliţiei au făcut cercetări la faţa locului, iar anchetatorii nu înţelegeau cum au reuşit hoţii să intre fără să fie detectaţi de sistemul de alarmă, care era activ.
În cele din urmă, oamenii legii au reuşit să afle cum a fost posibil furtul banilor, suspectul principal fiind chiar şeful de magazin.
“Acesta, folosind cheile de acces în magazin şi cunoscând codul de la sistemul de alarmare, a pătruns în incinta magazinului şi respectiv în biroul unde se afla suma de bani furată, ulterior înscenând comiterea unui furt prin efracţie”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Surse judiciare ne-au mărturisit că suspectul este cunoscut ca un împătimit al jocurilor de noroc şi este foarte probabil ca banii să fie fost cheltuiţi pentru acest viciu al său.
Silviu Pîrlog s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, fiind cercetat în stare de libertate.
Scenariu de