Angelina Jolie a primit un cadou simbolic de la ministrul de Externe irakian, care a dorit să onoreze astfel eforturile umanitare depuse de actriţa americană în favoarea refugiaţilor din lumea întreagă, informează femalefirst.co.uk.
Actriţa americană a efectuat în urmă cu câteva zile un turneu în Orientul Mijlociu în cadrul unei campanii de promovare a cauzei refugiaţilor sirieni, obligaţi să îşi părăsească ţara din cauza războiului civil în care sunt implicate grupări de rebeli şi forţe guvernamentale siriene.
În calitatea ei de trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Angelina Jolie a vizitat sâmbătă o tabără de refugiaţi sirieni din Irak şi s-a întâlnit cu această ocazie pentru o rundă de discuţii cu ministrul de Externe irakian, Hoshya Zebari, la Bagdad.
Ministrul irakian a ţinut să îi mulţumească artistei americane pentru eforturile umane pe care le depune şi i-a oferit acesteia o cutie roşie conţinând un cadou simbolic.
Înainte de vizita în Irak, Angelina Jolie s-a deplasat în Iordania, Liban şi Turcia, ţări care găzduiesc la rândul lor un număr foarte mare de refugiaţi din Siria.
În luna aprilie, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de trimis special, întrucât actriţa americană a dovedit în ultimul deceniu, de când a devenit ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNHCR, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani peste 5 milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.
Angelina Jolie, care a deţinut titlul de ambasadoare a bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR) din 2001 până în aprilie 2012, a vizitat în această perioadă peste 40 de tabere de refugiaţi pe pla