Printre cei care vând hrana trupului, printre halele de fructe, legume, cărnuri sau lactate, există şi oameni care vând - sau aproape oferă - la un preţ infim, hrana sufletului. Ei sunt anticarii, pe care i-au lăsat într-un anonimat aproape total supremaţia internetului, lipsa de interes a posibililor cititori sau „seceta“ culturală.
Ascuns după nişte „picioare“ mari, după etajele ce adăpostesc, pe secţiuni, cele 1.000 de cărţi pe care le are la vânzare, nea Nicu Rădulescu recondiţionează un volum mic de Eminescu. Are 56 de ani, iar de nouă ani este anticar. Vine aproape în fiecare zi în Piaţa Mare din Craiova ca să vândă o hrană pentru suflet, faţă de care, recunoaşte el, oamenii nu prea mai manifestă poftă, darămite foame.
Mărunţel, cu părul cărunt şi cu privirea blândă, nea Nicu iese spăşit de după muntele de cărţi la care ţine atât de mult. Din asta încă reuşeşte să trăiască, însă cu greu. Numai din asta. „Tragedia mare e că nu se mai citeşte. Interesul pentru carte e în continuă scădere“, recunoaşte cu tristeţe. Domnul Rădulescu are un PFA de când şi-a dat seama că nu mai poate lucra la patron, pentru care plecase, iniţial, dintr-o fabrică. De afacerea literară se îngrijeşte împreună cu soţia sa. Copii nu au, însă au pe stoc un număr impresionant de 4.000 de volume care aşteaptă să-şi găsească înfometaţii de cultură pe care să-i hrănească.
Între spiritual şi material
Majoritatea, 70-80%, sunt clienţi de vârsta a doua şi a treia. Tineretul nu prea îi calcă pragul universului pe care îl ridică, în fiecare dimineaţă, şi pe care îl dă jos cu grijă la apusul soarelui. „Dimineaţa durează cam două-două ore jumătate să le aranjez, iar seara o oră jumate-o oră şi trei sferturi“. Noaptea, cărţile se odihnesc sub cheie într-un dulăpior. Vara, după cum recunoaşte, lucrează zi-lumină. Uneori simte nevoia să-şi mai ia liber, dar numai patru-cinci zi
