Un cunoscut proverb chinezesc, invocat din cand in cand in dezbaterile publice de la noi, dar nu atat de des cat ar fi nevoie, acela privind flamandul caruia nu-i intelept sa-i dai peste ca sa-si astampere foamea pentru ca dupa ce-l va manca va flamanzi din nou, ci sa-i dai o undita si sa-l inveti sa pescuiasca, poarta in sine samburele unui program de restabilire a echilibrului intre constrangerile economico-financiare si imperativele sociale.
De multe ori insa guvernele Romaniei, in imprejurari ce n-au depins poate numai de ezitari, ci si de interese electorale de moment, s-au prefacut ca nu vad nevoia unui astfel de program. Celor puternici, ce au batut cu pumnul in masa si au cerut peste, le-au dat peste. In diferite forme: subventii, salarii neacoperite cu productivitate, comenzi de stat etc. etc. Celor slabi, dar multi si cu putere de vot, le-au fost oferite mese gratuite cu peste gata prins, sub forma de ajutoare sociale. Numai ca in lac nu a fost niciodata destul peste.
Sigur, au existat, exista si vor exista mereu familii in necaz, oameni defavorizati si logica sociala face obligatorie ajutorarea lor. Dar logica economica ne obliga sa deschidem ochii si sa vedem ca banii si, in general, avutia, fie ea intinsa ori restransa, nu cad din cer. Iluzia "mesei gratuite" e o capcana. Ajutoarele sociale sunt platite cu bani ajunsi la buget din munca altora. Ca sa evit vreo confuzie, notez ca pensiile nu sunt cuprinse in capitolul ajutoare sociale. Pensionarii dispun de o creanta obtinuta de la stat prin munca din anii lor de activitate.
Problema-problemelor e insa alta: bunastarea intregii societati. E greu de obtinut si pe deasupra e scumpa. Dar riscul - in cazul in care societatea noastra nu se va angaja in efortul cerut si nu va accepta sa plateasca pretul - e crucial. Pentru ca nimeni nu va plati pretul in locul nostru. Si nici bani din econom
