Deși prima sesiune a examenului de Bacalaureat și Evaluarea Națională s-au susținut cu mai bine de două luni și jumătate în urmă, o parte dintre profesorii gorjeni care au fost responsabili cu supravegherea candidaților pe parcursul probelor de examen, nu și-au primit nici până în acest moment banii care li se cuvin.
De vină pentru situația creată se pare că sunt chiar cadrele didactice. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, o parte dintre profesorii care au participat la examenele naționale desfășurate în vară au intrat în posesia banilor în luna august, iar cei care au asistat la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat nu au solicitat acești bani la ISJ.
Există, de asemenea, cazuri în care cadrele didactice care au fost supraveghetori în sesiunea din vară nu au solicitat banii după încheierea examenelor. ,,O parte dintre cadrele didactice care au supravegheat buna desfășurare a examenelor și-au primit banii. În funcție de cererile pe care le vom primi, vom împărți și restul banilor. Este vorba de suma de 25 de lei pentru ziua de supraveghere”, a spus Ion Ișfan, inspector general în cadrul ISJ Gorj.
Deși prima sesiune a examenului de Bacalaureat și Evaluarea Națională s-au susținut cu mai bine de două luni și jumătate în urmă, o parte dintre profesorii gorjeni care au fost responsabili cu supravegherea candidaților pe parcursul probelor de examen, nu și-au primit nici până în acest moment banii care li se cuvin.
De vină pentru situația creată se pare că sunt chiar cadrele didactice. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, o parte dintre profesorii care au participat la examenele naționale desfășurate în vară au intrat în posesia banilor în luna august, iar cei care au asistat la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat nu au solicitat acești bani la ISJ.
Există, de asemene