Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Huidu află în octombrie cât va plăti despăgubiri

Publicat in Brasovul Tau, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Judecătoria Braşov avea programat astăzi termen, pentru a lua o decizie privind despăgubirile cerute de rudele victimelor din accidentul provocat de Şerban Huidu. Procesul s-a amânat însă pentru 30 octombrie.

Şerban Huidu a omorât trei oameni într-un accident rutier petrecut pe Drumul Naţional1, în octombrie 2011. Inculpatul a fost condamnat, în primă instanţă, la 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Are însă, un termen de încercare de 4 ani, timp în care n-are voie să comită nicio altă faptă penală. Dacă va face acest lucru, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare se va activa. Decizia, luată de o instanţă a Judecătoriei Braşov, a fost atacată cu recurs. La Curtea de Apel s-a stabilit termen de judecată pentru 31 ianuarie 2013. Până atunci însă, tot Judecătoria trebuie să se pronunţe şi cu privire la despăgubirile solicitate de rudele celor trei oameni care au murit în accident. S-a cerut, în total, suma de 800 000 de Euro. Instanţa a stabilit termen, înainte de vacanţa judecătorească, pentru 20 septembrie. Între timp însă, magistratul care avea dosarul a plecat în concediu fără plată, timp de un an. Astfel, cazul a fost repartizat altui coleg şi s-a stabilit totodată şi un nou termen de judecată, pentru data de 30 octombrie.

Judecătoria Braşov avea programat astăzi termen, pentru a lua o decizie privind despăgubirile cerute de rudele victimelor din accidentul provocat de Şerban Huidu. Procesul s-a amânat însă pentru 30 octombrie.

Şerban Huidu a omorât trei oameni într-un accident rutier petrecut pe Drumul Naţional1, în octombrie 2011. Inculpatul a fost condamnat, în primă instanţă, la 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Are însă, un termen de încercare de 4 ani, timp în care n-are voie să comită nicio altă faptă penală. Dacă va face acest lucru, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare c

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Rachete rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova. Ținta a fost o hidrocentrală din aproprierea graniței cu Ucraina

Ziare.com acum 45 minute
Patru rachete rusești au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în apropierea graniței cu Ucraina joi, 28 noiembrie. Informația a fost confirmată de un fost parlamentar, dar și de primarul localității unde s-au auzit puternic și zgomotele pro

Candidat la Senat pe listele S.O.S. România, fost lucrător al Securității comuniste. Anunțul CNSAS: „A suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi”

Gandul acum 14 minute
Informații importante devoalate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a anunţat joi că Alexandru Amititeloaie, candidat la Senat pe listele partidului S.O.S. România, a fost lucrător al Securităţii comuniste. Rea

Sorin Grindeanu, despre decizia aşteptată la CCR: Nu noi am făcut contestaţii, candidatul nostru nu doreşte să câştige la masa verde alegerile, asta ar însemna o forţare a democraţiei.

News.ro acum 22 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi despre decizia aşteptată la CCR, în urma contestării primului tur al alegerilor prezidenţiale, că nu PSD a făcut contestaţii iar candidatul lor nu doreşte să câştige la masa verde alegerile,

Ajutor militar în valoare de 725 milioane de dolari pentru Ucraina, pregătit de Joe Biden, înainte să plece de la Casa Albă

HotNews acum 24 minute
Pachetul pregătit de administraţia Biden conține o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru ca Ucraina să poată contracara înaintarea trupelor ruse, potrivit Reuters care citează doi oficiali americani. Joe Biden, care se pregătește

România a semnat cu turcii de la Otokar contractul 857 milioane de euro pentru furnizarea a 1.059 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip uşor COBRA II către Ministerul Apărării Naţionale

News.ro acum 34 minute
Producătorul global de sisteme terestre Otokar din Turcia şi compania românească de stat Romtehnica, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale, au semnat un contract multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei (aproximativ 857 milioane de

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum o ora
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

INS: Managerii întreprinderilor estimeză o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul, până în ianuarie 2025

News.ro acum 2 ore
Managerii întreprinderilor estimeză o relativă stabilitate a activităţii economice şi a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii, precum şi o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi comerţul cu amănuntul

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/8°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°