E oarecum ironic ca cineva să-mi spulbere un mit despre SUA tocmai în casa în care a crescut Katharine Graham, prima femeie care a deţinut un mare cotidian american, miticul The Washington Post. În fastul unei încăperi ce poartă semnătura arhitectului John Russell Pope aflu că, în anul 1786, statul federal american dădea faliment la fiecare scadenţă a unei datorii. Congresul putea tipări bani, dar banii erau inutili. Legislativul se putea eventual împrumuta, dar nu putea înapoia sumele. George Washington rezuma problema astfel: „no money“. Visul republicii americane era în pericol. Statul federal avea nevoie de o nouă formă de organizare. Aşa s-a născut Constituţia americană, la data de 17 septembrie 1787. Susţinătorii Legii Fundamentale argumentau că „imbecilitatea“ guvernului central trebuie să înceteze.

Constituţia americană are 7 articole şi 27 de amendamente adoptate de la semnare pînă în prezent. Textele sînt scurte şi clare. Iniţial, întreaga Constituţie a fost redactată pe doar patru pagini şi numără exact 4618 cuvinte – cu tot cu numele celor 38 de semnatari. Amendamentele însumează 2082 de cuvinte. Deducem că americanii cunosc legea lor fundamentală pe de rost, mai ales că materia n-ar fi greu de asimilat. Concluzia nici c-ar putea fi mai greşită – îmi spune dr. Eusebio Mujal-León, profesor la Georgetown University: „95% dintre americani cunosc primul amendament. Despre restul Constituţiei nu ştiu nimic!“. De ce? „Pentru că nu-i interesează.“ Şi de ce nu-i interesează?

Răspunsul se găseşte într-una din trăsăturile caracteristice ale societăţii americane: individualismul. Exact individualismul explică interesul enorm pe care îl suscită primul amendament la Constituţia americană. El se referă la garantarea libertăţilor fundamentale ale individului: cea de expresie, cea de asociere şi cea a religiei. Cetăţeanul american relaţionează c