Mai multe persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru comiterea infracţiunii de tăiere ilegală și furt de arbori, dar și pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Aurel Nicu P., de 31 de ani, și Victor G., de 43 de ani, ambii din comuna Mera, au fost trimiși în judecată pentru pentru că au tăiat 500 de araci nemarcați, creând astfel un prejudiciu de 603 lei. Ei și-au recunoscut fapta și au despăgubit partea vătămată. Tot pentru tăiere ilegală și furt de arbori au fost trimiți în judecată și Nistor M., de 56 de ani, din București, Aurelian Z., de 43 de ani, din Urechești, și Smaranda N., de 53 de ani, care au tăiat arbori nemarcați și apoi i-au furat. Ei au sustras arborii de pe proprietățile a patru persoane.
De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată și pe Sandu D., de 54 de ani, din Răstoaca. Potrivit anchetatorilor, el nu ar fi respectat o hotărâre judecătorească.
Mai exact, după ce executorul a stabilit linia de hotare dintre proprietatea sa și cea a unei alte persoane, bărbatul a smuls țărușii puși pe hotar, nerespectând astfel hotărârea. Bărbatul și-a recunoscut fapta și a susţinut că acea suprafață de teren i se cuvine.
Mai multe persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru comiterea infracţiunii de tăiere ilegală și furt de arbori, dar și pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Aurel Nicu P., de 31 de ani, și Victor G., de 43 de ani, ambii din comuna Mera, au fost trimiși în judecată pentru pentru că au tăiat 500 de araci nemarcați, creând astfel un prejudiciu de 603 lei. Ei și-au recunoscut fapta și au despăgubit partea vătămată. Tot pentru tăiere ilegală și furt de arbori au fost trimiți în judecată și Nistor M., de 56 de ani, din București, Aurelian Z., de 43 de ani, di