● În centrul atenţiei. 5 monoloage după Neil LaBute; cu: Sorin Poamă, Ilinca Hărnuţ, Mihaela Sîrbu; Teatrul Luni de la Green Hours.
Neil LaBute este unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici în România. Îl suspectez că îi depăşeşte pe Shakespeare şi Cehov ca număr de montări. Desigur, spectacolele cu piesele dramaturgului american se găsesc, de regulă, prin cotloanele teatrului independent. Arareori ele sînt considerate texte pretabile la scenele oficiale (au „riscat“ cu LaBute Teatrul „Tony Bulandra“ Tîrgovişte – Helter Skelter în regia lui Cristi Juncu, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu, secţia germană – Some girls, Teatrul German de Stat din Timişoara – CUPLUtoniu, ultimele două regizate de Radu-Alexandru Nica). Absenţa lui LaBute (şi a altor dramaturgi) din teatrele de stat are legătură cu teama de scriitura contemporană şi conservatorismul comod care domină încă scenele oficiale. De partea cealaltă, independenţii sînt atraşi de LaBute ca albinele de miere. Actorii, mai ales cei tineri, vor să joace şi să se afirme, iar LaBute este exact scriitorul de care au nevoie. Textele lui „se spun“ singure. Temele, extrase atent din realitatea urbană, vizează relaţiile interumane cu toată monstruozitatea lor cotidiană. Dramaturgul ştie să spună poveşti, să surprindă prin răsturnarea naraţiunii, să creeze finaluri „nefinalizate“ (care se opresc în mijlocul suspansului). Replica e ironică, rapidă, sclipitoare. Tentaţia actorilor de a juca LaBute pentru că „se scot“ – şi asta e adevărat – e mare. Rateurile sînt puţine, iar reuşitele – de neuitat (cele mai vechi – Bash. O trilogie contemporană şi The Shape of Things, regia Vlad Massaci la Teatrul Act sau mai nou – XXL, regia Cristi Juncu, tot la Act).
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge di
