Rata de succes a restructurării companiilor prin procedura de insolvenţă este de maximum 2-3%, au afirmat, marţi, reprezentanţii Coface România.
“Rata de succes a companiilor să se restructureze prin această procedură este de 2-3% maximum. Noi le vedem din experienţa proprie a dosarelor pe care le avem în portofoliul nostru, pentru că este o procedură destul de periculoasă. Îţi creează nişte avantaje, pentru că poţi să suspenzi anumite proceduri, îţi dă o protecţie a debitoarei, într-adevăr, dar, pe de altă parte, trebuie să îţi respecţi întocmai nişte angajamente pe care le iei către toţi creditorii tăi, iar aici devine foarte dificil şi în orice moment se poate trece în următoarea fază, de lichidare”, a declarat Cristian Ionescu, country cluster manager pentru Coface România, Bulgaria şi Slovacia, într-o întâlnire cu presa.
Un exemplu negativ de intrare în insolvenţă este, în opinia reprezentanţilor Coface România, Hidroelectrica, deoarece astfel de evenimente erodează exact fundamentul creditului, respectiv încrederea.
“Foarte multe companii aleg insolvenţa ca şi modalitate de rezolvare a situaţiei lor dificile. Evenimente de genul Hidroelectrica, poate Oltchim, nu ajută, ci erodează exact fundamentul creditului, care este încrederea. Deci, dacă se mai întâmplă multe evenimente de genul ăsta, din ce în ce mai multe companii vor alege să pună piciorul pe frână şi să spună: ‘Ok, vând, dar dacă îmi încasez banii în avans’. De asta eu cred că toţi actorii, şi mai ales cei guvernamentali, lideri de opinie, nu ar trebui să vină şi să spună cu atâta uşurinţă: alegem insolvenţa. Nu, insolvenţa este din punctul meu de vedere un lucru negativ. Afectează fundamentul economiei şi atunci ar trebui folosită cu foarte mare atenţie”, a afirmat Eugen Anicescu, Deputy Managing Director.
Acesta a subliniat că întotdeauna există soluţii, iar faptul că Hidroel