Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc va merge pe jos la Primăria Cluj, vineri, pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Publicat in Adevarul, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, va merge pe jos la serviciu, vineri, pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilităţii, el spunând că în acea zi toţi angajaţii instituţiei vor ajunge la serviciu fără maşini.

Emil Boc a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că lansează o provocare şi altor instituţii publice astfel încât, cel puţin o dată pe an, angajaţii acestora să utilizeze transportul în comun sau să meargă pe jos pentru a ajunge la serviciu.

Pe bicicletă, la job. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj renunţă mâine la maşină. Vezi de ce!

"Toţi angajaţii Primăriei Cluj-Napoca vor veni, vineri, la serviciu fără să utilizeze maşina, ci mersul pe jos sau transportul în comun. E o provocare pe care o lansăm şi altor instituţii publice, să facă diligenţe pe lângă angajaţi ca o dată pe an să nu utilizeze maşina. Eu voi ajunge pe jos la Primărie, din cartierul Zorilor în care locuiesc, şi voi merge înapoi acasă tot pe jos, iar dacă vor fi evenimente în oraş voi merge, de asemenea, pe jos", a spus Boc, citat de Mediafax. El a menţionat că va porni din timp de acasă pentru a ajunge la serviciu la ora 8.00.

În cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii, vineri, sâmbătă şi duminică, la Cluj-Napoca vor avea loc mai multe evenimente printre care "Clujul pedalează", care se adresează bicicliştilor, dar şi "Crosul Companiilor", prin care locuitorii municipiului sunt încurajaţi să practice sportul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 49 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 17 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 59 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°