Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Problema romilor, una dificilă, la care nu există un răspuns unic

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 septembrie 2012 ·

"Nu avem un răspuns miraculos, dar Franţa vrea să ajute România într-o problemă care este europeană".

"Este o problemă dificilă la care nu există un răspuns unic. Cred că sunt cel puţin trei direcţii care trebuie urmate. Prima este educaţia. Fără educaţie, aşa cum vedem aici, fără educaţie nu putem progresa. A doua direcţie ar fi condiţiile de locuit. Trebuie să găsim soluţiile pentru ca această populaţie care uneori locuieşte în condiţii mizere să aibă locuinţe normale. Şi a treia este munca. Munca şi condiţiile de locuit pot fi reunite pentru că avem proiecte-pilot în care este implicată şi Franţa pentru a construi locuinţe pentru comunitatea romă. Încă o dată, nu avem un răspuns miraculos", a declarat astăzi, în timpul unei vizite la Buzău, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin,citat de Mediafax.ro.

"Este o muncă de lungă durată în care trebuie să atingem mai multe nivele, dar, repet, educaţia este prioritatea numărul unu şi de aceea Franţa este implicată în numeroase proiecte pentru educaţia copiilor în cantine sociale, proiecte globale care sunt foarte importante pentru noi care să ajute la mici progrese în această problemă dificilă", a spus Philippe Gustin.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti a mai declarat că Franţa doreşte să ajute România în problema romilor. "Am un mesaj pentru comunităţile rome, dar şi pentru cei din afara comunităţilor rome. Trebuie să învăţăm să trăim împreună şi trebuie să avem o imagine pozitivă asupra vieţii, asupra lucrurilor care pot duce la progres. Poate dura foarte mult, dar trebuie să ne angajăm într-un proces de integrare şi incluziune. În acest sens Franţa vrea să ajute România într-o problemă care este europeană. Nu este numai a Franţei această problemă. Trebuie să avansăm în subiectele legate de şcolarizarea acestora, şi nu numai şcolarizarea, ci şi împiedicarea abandonului şcolar. Trebuie să îi înv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 44 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 30 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°