Nicolae Mărăşescu o acuză dur pe şefa Clubului Sportiv Dinamo şi îi compătimeşte pe antrenorii care se cred psihologi. El susţine că psihoterapia va fi, în viitorul apropiat, cea mai puternică armă a sportivilor.
Nicolae Mărăşescu mă sună din cînd în cînd. Mă bucur cînd îi văd numărul, fiindcă ştiu că are ceva interesant să-mi spună. Sau care îl intrigă. Ne dăm întîlnire la Federaţia Română de Atletism. Pe la 5 după-amiază e bine? E perfect! În clădire domneşte liniştea. De catedrală. Sau de cavou, dacă este să judecăm după rezultatele de la Olimpiadă.
Majoritatea angajaţilor şi-au încheiat programul, doar ne aflăm într-o instituţie bugetară. Soarele bate ca-n prima tinereţe în ferestrele biroului de la etajul al doilea, aşa că tot aerul condiţionat ne scoate din încurcătură.
- Cînd ne-am întîlnit ultima oară eraţi îngrijorat din cauză că la Mondialele de atletism de la Daegu nu fusese găsit nimeni dopat. Acum, după Jocurile Olimpice de la Londra, cum sînteţi? Nici acolo nu prea au fost probleme cu dopingul.
- Înseamnă că WADA îşi face bine treaba. În acelaşi timp m-a speriat ceva.
- Ce? Sau cine?
- Înotătoarea aceea chineză care a ajuns să fie mai rapidă pe ultimii 50 de metri ai probei de 400 metri mixt decît cel mai rapid bărbat din lume pe distanţa respectivă.
- Ye Shiwen.
- Cum să fie Ye Shiwen mai rapidă decît Ryan Lochte? Ori este ceva ce nu s-a mai pomenit, o minune a naturii, ori cei care au pregătit-o au comis nişte greşeli.
Nemţii, tot nemţi! Iar chinezii, peste ei
- Adică?
- Pot să mă gîndesc că este rezultatul unei forme de dopaj genetic. Este în afara firii ca o femeie să aibă performanţe fizice peste cel mai bun bărbat la aceeaşi disciplină.
- Ce este de făcut?
- Lupta continuă. De-aia spun eu că sînt îngrijorat, tocmai pentru că au fost atît de puţine cazuri de dopaj! Aici se
