Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un braşovean, păgubit în dosarul fraudei de la Credit Europe Bank a protestat pe Gara Luxemburg

Publicat in Adevarul, miercuri 19 septembrie 2012 ·

George Bălaşa este un braşovean stabilit în SUA şi spune că a avut în cont 1 milion de dolari. Reprezentanţii băncii susţin că actele au devedit existenţa a doar 75% din sumă şi i-au înapoiat 750.000 de dolari. Omul nu are însă linişti şi cere şi restul de bani.

Bărbatul a urcat ieri pe structura metalică a Gări uxemburg pentru a atrage atennţia parlamentarilor europeni asupra problemei sale. P rotestul românului a fost anunţat de eurodeputatul Sebastian Bodu pe pagina de Facebook. Protestatarul român venise pregătit cu o portavoce şi scanda împotriva preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a preşedintelui PE, Martin Schultz, împotriva mafiei din România. Protestul românului a fost întrerupt de agenţii de securitate ai Parlamentului European. Bărbatul a fost dat jos de pe schele şi dus la poliţie, scrie bzb.ro.

Citiţi povestea lui George Bălaşa

Proteste repetate

Braşoveanul, care locuieşte de peste 30 de ani în SUA, susţine că a depus aproximativ un million de dolari la Banca Credit Europe Bank, filiala Braşov şi că, în urma fraudei descoperite în luna august 2010, banca l-a despăgubit cu doar 700.000 de dolari. Bărbatul spune că în anul 2007 a depus la banca din Braşov suma de 650.000 de euro, bani proveniţi din vânzarea mai multor proprietăţi din România, moştenite de la părinţi şi socri.

George Bălaşa nu este la primul protest. În 2011 s-a urcat pe un panou publicitar şi pep e Gara de Nord din Bucureşti, în Vinerea Mare pe o schelă din Piaţa Sfatului, iar în final pe un panou din centrul Braşovului.

Nu a reuşit să-şi recupereze bani, deoarece reprezentanţii băncii sunt fermi.

„Solicitările domnului George Balaşa au fost rezolvate, încă din cursul anului 2010. I-au fost rambursate toate sumele depuse şi datorate, stabilite în urma analizei documentelor puse la dispoziţie de dumnealui, precum ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 56 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 29 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°