Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împărţeala din ARD

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Liderii Alianţei România Dreaptă se află în plin proces de negociere a colegiilor parlamentare, “greii” formaţiunilor străduindu-se la modul vizibil să şi le adjudece pe cele cu mari şanse de câştig. Potrivit calculelor făcute la vârful alianţei, sunt considerate eligibile în jur de 140 de colegii. PDL ar urma să ia grosul acestora, urmând ca 30 să fie repartizate către candidaţi desemnaţi de Forţa Civică şi PNŢCD.

În vederea realizării acestui demers, PDL intenţionează să ofere partidelor aliate, în medie, câte două colegii în fiecare judeţ. Dar, în principiu, respectivele colegii nu vor fi din rândul celor câştigate în 2008 de către pedelişti, astfel încât actualii parlamentari să îşi poată păstra candidaturile.

După împărţirea colegiilor între partide, fiecare formaţiune îşi va desemna candidaţii. Trebuie însă precizat că liderii acestora au ales deja, preocupaţi să aleagă cele mai sigure colegii parlamentare în strădania de a-şi spori şansele. Astfel, Vasile Blaga, ales în 2008 senator în Bucureşti, ia în calcul o candidatură în Timiş. Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a reorientat înspre o candidatură în Capitală, în Sectorul 1, deşi iniţial îşi anunţase o candidatură în Iaşi. La rândul său, şeful ţărăniştilor, Aurelian Pavelescu, ar opta pentru o candidatură în Bucureşti, dar colegiul său nu a fost stabilit. În sfârşit, Mihai Neamţu, liderul Noii Republici, va candida, cel mai probabil, la Arad, unul dintre cele două judeţe în care PDL a câştigat la alegerile locale. Cum Noua Republică nu a reuşit să parcurgă etapele pentru a deveni partid, Mihai Neamţu ar urma să candideze din partea PNŢCD.

După ce fiecare partid din alianţă îşi va stabili candidaţii, aceştia vor fi analizaţi de o comisie de etică de cinci membri, în fruntea căreia se află vicepreşedintele PDL, Monica Macovei. Potrivit codului etic al alianţei, de f

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum o ora
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

23°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°