Premierul distilerie (Jurnalul Naţional) - PDL asistă, blegit, la ascensiunea USL (Evenimentul Zilei) - Diversiunea integrităţii în politică. Lista albă (România Liberă) - Rasa muncitoare (Gândul)
Beneficiarii de fonduri UE: Nu ne pedepsiţi la grămadă! (Adevărul)
Comisia Europeană a decis aplicarea unor sancţiuni pentru mai multe programe finanţate din bani europeni. Administratorii de proiecte susţin că nu e corect ca ei să plătească pentru greşelile statului.
Cât timp mai are Ponta ca să înfiinţeze megaministerul banilor europeni (Gândul)
Calculele politice ar putea da peste cap planul înfiinţării unui astfel de minister, mai ales că a început numărătoarea inversă: termenul limită pentru finalizarea tuturor procedurilor este 2014, când începe următorul exerciţiu bugetar la nivelul UE. Într-un interviu pentru Gândul, Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a subliniat că numirea unui ministru şi, mai târziu, înfiinţarea unui minister care să se ocupe de banii europeni sunt, înainte de toate, "decizii politice foarte complexe".
PDL asistă, blegit, la ascensiunea USL (Evenimentul Zilei)
Mircea Marian consideră “deprimant spectacolul Opoziţiei conduse de Vasile Blaga. Tot ceea ce par că mai încearcă liderii "dreptei" este să-şi salveze propria piele şi să prindă un loc în Parlament. Este adevărat, Ponta conduce ţara de la televizor. Cred că omul petrece mai mult timp dând interviuri, decât administrând ţara. Dar, politic, este eficient, de vreme ce patru luni de nonguvernare, un uriaş scandal de plagiat şi eşecul acţiunii de suspendare a lui Băsescu par să nu-l fi clintit în sondaje” notează Mircea Marian în editorialul EVZ.
Diversiunea integrităţii în politică. Lista albă (România Liberă)
Comentariul Alinei Mungiu Pippidi trece în revistă eforturile făcute pentru a curăţa clasa politică. Societatea c