Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea a negat existenţa unui raport prin care i se solicita sesizarea Parchetului în cazul cartierului Greenfield din Bucureşti. După dezvăluirile din „Adevărul“, actualul ministru al MDRT, Eduard Hellvig, arată că raportul există şi că Elena Udrea nu l-a aprobat.
În articolul „Infringement pentru România, pe axa Videanu-Udrea", publicat în 27 august 2012, ziarul „Adevărul" a prezentat pe larg cum cartierul Greenfield din Băneasa s-a ridicat în baza unor avize obţinute cu documente falsificate. Astfel, un drum forestier a fost luat cu japca de la stat pentru a deveni drum privat (cale de acces la cartier), iar proprietăţile mai multor persoane au fost grav afectate.
Tot în acest dosar, Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României, din cauza unor avize de mediu şi a extinderii reţelei de electricitate în respectivul cartier. În plus, Parchetul a început urmărirea penală împotriva unor directori ai Impact SA, compania care a ridicat cartierul Greenfield în perioada 2006-2009.
Citeşte şi Infringement pentru România, pe axa Videanu-Udrea
Dezvăluirile noului ministru
În articolul publicat luna trecută, „Adevărul" scria că Elena Udrea şi-a cumpărat o casă într-un alt cartier construit de Impact SA. Ea susţine că nu există nicio legătură între acea tranzacţie şi raportul prin care Corpul de Control al ministerului îi solicita să sesizeze Parchetul în cazul Greenfield. Justificarea Elenei Udrea era simplă: acel raport nici nu ar fi existat. În luna iunie 2012, poziţia sa era susţinută şi de cea a ministerului, care între timp fusese preluat de Eduard Hellvig.
„Vă informăm că la nivelul conducerii MDRT nu s-a dispus efectuarea unui alt control de către corpul de control al ministrului în anul 2011, prin urmare un asemenea control nu putea fi adus la cunoştinţa mi