Actualii sau viitorii studenți ai Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu vor avea mai multe șanse să susțină examenele la care au rămas cu restanțe. Senatul Universității a hotărât ca începând cu noul an universitar, care va începe pe 1 octombrie, să se organizeze mai multe sesiuni speciale pentru studenții în stare de repetenție.
Hotărârea de a organiza mai multe sesiuni de restanțe a venit ca o urmare a numărului foarte mare de studenți ai facultăților din cadrul UCB care au rămas restanțieri, unii dintre ei chiar și la cinci, șase materii. Astfel, potrivit reprezentanților instituției, vor fi organizate sesiuni speciale ori de câte ori va fi nevoie, iar studenții vor solicita acest lucru. ,,Anul acesta, studenții noștri au solicitat o sesiune suplimentară de restanțe. Aceste sesiuni speciale de restanțe vor fi aprobate de fiecare facultate, în funcție de numărul de restanțieri și de posibilitatea ca aceștia să promoveze anul de studiu”, a spus Mihai Cruceru, prorectorul Universității „Constantin Brâncuși”.
Actualii sau viitorii studenți ai Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu vor avea mai multe șanse să susțină examenele la care au rămas cu restanțe. Senatul Universității a hotărât ca începând cu noul an universitar, care va începe pe 1 octombrie, să se organizeze mai multe sesiuni speciale pentru studenții în stare de repetenție.
Hotărârea de a organiza mai multe sesiuni de restanțe a venit ca o urmare a numărului foarte mare de studenți ai facultăților din cadrul UCB care au rămas restanțieri, unii dintre ei chiar și la cinci, șase materii. Astfel, potrivit reprezentanților instituției, vor fi organizate sesiuni speciale ori de câte ori va fi nevoie, iar studenții vor solicita acest lucru. ,,Anul acesta, studenții noștri au solicitat o sesiune suplimentară de restanțe. Aceste sesiuni speciale de restanțe vor fi