Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relu Fenechiu bagă bani în campania lui Crin Antonescu. El este acuzat de procurori de o fraudă de 7,5 milioane de lei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Liderul liberalilor ieseni, deputatul Relu Fenechiu, va sponsoriza PNL şi pe viitorul candidat al partidului la alegerile prezidenţiale. „În plină criză economică, Crin Antonescu a primit asigurări că are resursele financiare pentru a continua războiul cu Traian Băsescu”, potrivit enațional.ro. Sursa: Octavian Cocoloş

Potrivit sursei citate, într-un cerc restrâns de prieteni, Relu Fenechiu ar fi dat de înţeles că mărinimia sa acoperă nevoile personale ale lui Crin Antonescu. Relu Fenechiu este trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de 7,5 milioane de lei. Firma sa, „Fene Grup”, a avut mai multe contracte publice. Deputatul PNL Relu Fenechiu este unul dintre artizanii referendumului eşuat, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

De asemenea, parlamentarul este un adversar declarat al prelungirii mandatelor de procuror general al Laurei Coduţa Kovesi şi de procuror –şef la DNA al lui daniel Morar. Potrivit declaraţiilor publice făcute de Crin Antonescu, Relu Fenechiu este cel de-al doilea om din fruntea partidului liberal.

Împotriva lui Kovesi şi Morar

La 21 august, Relu Fenechiu a declarat la RFI că nu exclude o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. „Sper că le voi putea garanta românilor sărbatori fără Traian Băsescu preşedinte”, spunea deputatul. Despre şefii parchetelor din România, el declara pentru ziare.com: „La DNA şi Parchet nu va rămâne pe veci aceeaşi conducere aservită lui Traian Băsescu”.

Acuzaţiile DNA: zeci de fapte de corupţie. Sechestru pe trei imobile

Nemulţumirea lui Relu Fenechiu se leagă de dosarul de corupţie pentru care a fost trimis în judecată, alături de fratele său, Lucian Fenechiu şi trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de zeci de fapte de corupţie. Procurorii susţin că firmele lui Relu Fenech

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 3 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 2 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Elena Lasconi: Faptul că am văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei reprezintă USR / Am văzut foarte mulţi looseri, colegi care îmi datorează locul în Parlament / Nu aştept recunoştinţă, pentru loialitate mi-am luat un câine

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a ieşit, miercuri, într-o conferinţă de presă, după anunţul conducerii USR că îi retrage sprijinul pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, ea afirmând că faptul că a văzut o mână de trădători oportunişti, asta nu înseamnă că ei

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

CSM solicită o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pe tema pensiilor magistraților

Adevarul acum 2 ore
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cere o întâlnire de urgență cu liderii coaliției de guvernare pentru a discuta impactul propunerii legislative privind pensiile magistraților.

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 2 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 5 ore
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/10°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/6°
sâm.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

5°/11°
Timisoara
acum

10°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°