*În ultimul timp, Badea s-a declarat tot mai nemulţumit de modul de lucru al italianului
Numirea lui Dorinel ar avea loc la iarnă, când campionatul este întrerupt, iar suporterii ar putea trece mai repede peste şocul despărţirii de Bonetti
Munteanu nu este văzut deloc bine de fanii roş-albilor, după ce acesta, ca fost fotbalist al lui Dinamo, a ales să joace şi să antreneze rivala Steaua
La Dinamo lipsesc multe. De la banii din conturile jucătorilor, la banii pe care clubul îi datoarează băncilor şi terţilor, până la rezultate. Un nou scandal între acţionari mai lipsea, iar acesta e din ce în ce mai acut. Surse din interiorul grupării alb-roşii susţin că Badea, Săvulescu şi Negoiţă nu mai vorbesc aceeaşi limbă de ceva vreme. Iar primul, şeful CA, vrea să acţioneze, adică să impună o schimbare la nivelul băncii tehnice. Subiect care, deocamdată cel puţin, nu este pe placul celor doi colegi de-ai săi. Şi nici pe placul suporterilor. Mai jos, amănunte picante dintr-un scenariu ce se derulează de ceva vreme la Dinamo.
De ce nu-l mai agreează pe Bonetti
Mai întâi, trebuie explicat motivul pentru care Nicolae Badea nu l-ar mai vrea ca antrenor pe Dario Bonetti. Apropiaţii şefului de la Computerland au dezvăluit pentru ProSport că acesta nu mai tolerează deloc atitudinea italianului în raport cu echipa. "I se pare că Bonetti e prea încăpăţânat, că nu relaţionează bine cu jucătorii şi că acest lucru dăunează performanţelor echipei. Nu înţelege de ce italianul nu poate trece peste anumite lucruri legate de anumiţi jucători, iar asta se vede în joc", au punctat sursele. Mai mult, în opinia lui Badea, Bonetti nu foloseşte nici sistemul de joc optim pentru Dinamo, 4-1-4-1, considerat a fi unul nepotrivit pentru jucătorii pe care îi are la dispoziţie.
Badea trebuie să-şi impună punctul de vedere
Subiectul "Bonetti" a fost atins de N