N-am nici o îndoială că dialogul de acum zece ani cu Dalai Lama (consemnat de Daniel Goleman), apărut recent şi în româneşte sub titlul Emoţiile distructive, a avut deja succesul meritat. Toate aceste întîlniri (cea de faţă fiind a opta) au avut un public mult mai variat decît acela deschis unor experienţe exotice popularizate. Ele au adunat laolaltă nu doar oameni de ştiinţă de prim rang în disciplinele lor, ci şi un anumit tip de savanţi care, pornind de la o microspecializare (cum a fost, în cazul unicului Francisco Varela, studierea ochiului de albină) au ajuns la o (necesară) cultură umanistă sau la o (dobîndită) deschidere spre acea zonă a lucrurilor imposibil de verificat în laborator pentru că, pur şi simplu, nu ţin de partea fizică a fiinţei. Această deschidere a fost însă, la toate întrunirile Institutului pentru Minte şi Viaţă, limita asumată. Nici Dalai Lama, nici alţi practicanţi ai budismului tibetan nu au discutat, în aceste întîlniri neconfesionale, propriile convingeri spirituale. Nici nu era cazul, tocmai pentru că discuţiile de aici vizau o umanitate generică, universală, împărtăşind un bun-simţ comun greu de atins, cum s-a dovedit în atîtea alte împrejurări.

DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O Casandră Care a fost însă utilitatea practică a acestor întîlniri mai degrabă laice, deşi provocate de liderul spiritual tibetan? Intenţiile sale vizau, desigur, o reducere a suferinţei şi a ignoranţei în general. Din punct de vedere practic, multe dintre experimentele discutate la Dharamsala şi confirmate apoi în laboratoarele unor universităţi americane au permis finanţarea de programe destinate copiilor, adolescenţilor şi adulţilor perturbaţi emoţional. Fără îndoială, lista emoţiilor distructive din tratatele budiste nu se suprapune peste cea a psihologiei occidentale, dar cele „20 de perturbări minta