159.837 de angajaţi la 31 iulie 2012
Numărul salariaţilor din judeţul Braşov a ajuns la finele lunii iulie la 159.837 de persoane, în creştere cu 221 de persoane faţă de finele lunii iunie şi cu 5.364 mai mult faţă de finele lui iulie 2011. Braşovul se menţine astfel pe locul cinci în topul judeţean în funcţie de numărul de angajaţi, după Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova, Bucureştiul nefiind luat în calcul de către Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna iulie 2012 la nivelul judeţului Braşov de 1.969 lei, fiind cu 2,86% mai mic decât în luna precedentă, şi cu 5,69% mai mare decât în luna iulie 2011, în timp ce câştigul salarial mediu net a fost de 1.427 lei, fiind cu 2,73% mai mic decât în luna precedentă, şi cu 5,39% mai mare decât în luna iulie 2011.
Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii (1.563 lei), în timp ce sub media judeţului s-a câştigat în servicii şi comerţ (1.337 lei) şi, respectiv, agricultură, silvicultură şi piscicultură (1.202 lei). Braşovul se află abia pe locul 11 într-un top al judeţelor realizat după câştigul salarial mediu net pe total economie. 159.837 de angajaţi la 31 iulie 2012
Numărul salariaţilor din judeţul Braşov a ajuns la finele lunii iulie la 159.837 de persoane, în creştere cu 221 de persoane faţă de finele lunii iunie şi cu 5.364 mai mult faţă de finele lui iulie 2011. Braşovul se menţine astfel pe locul cinci în topul judeţean în funcţie de numărul de angajaţi, după Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova, Bucureştiul nefiind luat în calcul de către Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna iulie 2012 la nivelul judeţului Braşov de 1.969 lei, fiind cu 2,86% mai mic decât în luna precedentă, şi cu 5,69% mai mare decât în luna iulie 2011, în t