„Partidul Democrat practică viaţa în păcat!“, strigă încrîncenat bărbatul. „Vor comunismul!“ Cu fruntea străbătută de o venă umflată în formă de şarpe, Steve Widdows îşi ţine discursul apocaliptic în faţa microfonului. Slăbiciunea ascetică, griul posac al hainelor şi capul aplecat sînt completate din cînd în cînd de ridicarea mîinii şi strîngerea pumnului, ca şi cum ar avea o lămîie în mînă pe care ar vrea să o lase fără zeamă dintr-o singură mişcare.

„Democraţi degeneraţi!“, „Nu e progres social, este depravare!!!“, zbiară din nou. Cum scena pe care se află bărbatul are forma unei trambuline, îmi dă impresia că stă să se arunce în braţele admirative ale susţinătorilor. Baiul e că, dacă ar sări de pe scenă, ar cădea doar în braţele mele. Dacă ar schimba sensul saltului, singurii care l-ar prinde ar fi băieţii de la sonorizare. Doar noi şi un imens teren gol, cam cît un stadion de fotbal, îi sîntem alături lui Steve Widdows. Steve vorbeşte de-a dreptul în van, căci nici eu, dar nici sunetiştii de la aşa-numita „Platformă a discursurilor“ nu vrem să ne pocăim. Singura formă de efervescenţă la înflăcărarea omului care predică unui teren pustiu este generată de trecerea curenţilor de vînt peste sacii de plastic de pe nişte coşuri de gunoi. La expirarea timpului alocat discursului, unul dintre sunetişti îl întreabă pe Steve Widdows:

– Vreţi şi cealaltă jumătate de oră? (Nu s-a prezentat următorul vorbitor înscris pe listă.)

– Da. Mărire Domnului!

Sodomia, acuzaţiile de comunism şi Apocalipsa nu se vînd bine în timpul unei convenţii a Partidului Democrat din Statele Unite. De aceea nu a avut succes Platforma discursurilor înfiinţată de către autorităţile din oraşul Charlotte pentru a permite libera exprimare a oricărui doritor. Aşa că, acaparat de predicatori solitari, locul libertăţii de exprimare a rămas liber în cele trei zile ale convenţiei