Coface România va avea un nou manager începând cu data de 1 octombrie, Cristian Ionescu, actualul country cluster manager pentru România, Bulgaria şi Slovacia urmând să părăsească compania după o activitate de nouă ani. Acesta va fi înlocuit de către Constantin Coman (foto), actualmente director general adjunct pe divizia de servicii.
Ionescu şi-a început activitatea în cadrul Coface în anul 2003, acesta fiind şi fondatorul şi prim-vicepreşedinte al Asociaţiei de Management a Creanţelor Comerciale (AMCC), ce reuneşte cei mai importanţi jucători din sectorul managementul creanţelor comerciale din România.
"Am dedicat Coface 9 ani din viaţa mea profesională, timp în care am avut performanţe recunoscute la nivelul grupului şi în mediul de afaceri românesc. Au fost 9 ani de creştere, de dezvoltare rapidă a afacerii din România, însă probabil că cea mai mare realizare a mea este echipa extraordinară, extrem de performantă pe care am creat-o la Coface şi care îmi dă încredere în viitorul strălucit al Coface în România pentru următorii ani. În perioada următoare, mă voi dedica dezvoltării unui proiect antreprenorial", a declarat, într-un comunicat, Cristian Ionescu.
Coman va ocupa funcţia de country manager Coface România, unde lucrează de peste 12 ani. De asemenea, acesta a gestionat întreaga activitate de daune a companiei de asigurări în calitate de manager al acestui departament, încă de la înfiinţare. Constantin este absolvent al programului de MBA din cadrul Universităţii Sheffield, UK şi deţine experienţă pe partea juridică, fiind absolvent al Facultăţii de Drept din Craiova.
"Priorităţile mele vor fi continuarea dezvoltării cifrei de afaceri şi a profitabilităţii grupului de companii din România", a spus Coman, viitorul country manager al Coface România.
Grupul Coface, parte a grupului francez Natixis, este lider mondial în asigurările