Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aplaudați pe scenă, umiliți de stat. Iată în ce condiții locuiesc actorii noștri. Vezi GALERIA FOTO!

Publicat in Adevarul, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Trăiesc în condiţii dezastruoase şi chiar umilitoare, iar autorităţile nu fac nimic ca să-i ajute, deşi oamenii de arte sunt cei care ne reprezintă în lume. Mai mulți actori moldoveni „locuiesc" de ani de zile în culisele teatrelor.

Vorbim despre tineri specialişti, dar şi despre nume consacrate din cultură, care primesc salarii infime, iar, din cauza lipsei unui loc de trai, ajung să locuiască chiar în cabinele sau birourile unde muncesc.

Oficial, nimeni nu va recunoaşte că unii actori „au casă" acolo unde lucrează, pentru că ar fi contrar legii. Statul ar putea să-i pedepseacă şi pe ei, şi pe managerii instituţiilor de arte, în schimb nu poate oferi nicio soluţie. Indiferent de coloratura politică, guvernarea se justifică întotdeuna că nu are bani, nici pentru majorarea salariilor, care abia depăşesc 2.500 de lei pentru actorii consacraţi, nici pentru asigurarea unui loc de trai.

„ÎN MOLDOVA ARTA ÎNSEAMNĂ ŞI SĂRĂCIE"

Maestrul în arte, cunoscutul actor de teatru Alexandru Dicusar, locuieşte de aproape de trei ani în biroului lui de la Teatrul „Ginta Latină". „Vineri seara plec la părinţi. În timpul săptămânii stau aici, lucrez până târziu, şi apoi în altă parte nu am unde să mă duc", recunoaşte jenându-se actorul.

Click aici să vezi GALERIA FOTO!

El spune că ar fi frumos ca statul să-i ajute pe oamenii de cultură cu o locuinţă, dacă tot salariile sunt mizere. „O duc greu, dar aceasta este vocaţia mea şi nu mă las de ea, chiar dacă arta în Moldova înseamnă şi sărăcie. Nu o să mă duc niciodată să mă plâng şi n-o să cer de la nimeni nimic", recunoaşte Dicusar.

CU AŞA SALARIU... CASĂ NICI PESTE DOUĂ SECOLE

Salariul pe care îl are artistul, decorat de Mihai Ghimpu, în 2010, cu titlul onorific „Maestru în Artă", spune că nu i-ar ajunge nici în două secole să-şi procure o casă, iar întreţinerea familiei din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 24 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 24 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum o ora
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

BANCUL ZILEI | Discuție între doi pensionari

Gandul acum 2 ore
Bancul zilei îi implică, astăzi, pe seniori. Este vorba, mai precis, de doi dintre aceștia… care au devenit melancolici. Doi pensionari: – Bă, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată, ca să nu ne stea mintea la femei? – Da! Ce-i cu

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°