Credem sau nu în zodii, adaptăm orice predicţii la viaţa noastră de zi cu zi. Dacă ni se spune că „azi veţi face un drum”, ne gândim că trebuie să mergem la baie, dacă scrie „veţi avea o legătură sentimentală”, realizăm că ne iubim căţeluşa, iar în caz că se vorbeşte de bani, deodată ne amintim ce datorii avem (mai mult de dat, decât de primit!).
Dar, unele predicţii, indiferent de zi, nu ne convin. Iată câteva exemple, elocvente:
„Posibil ca, după amiază, să aveţi musafiri”
„Nu staţi bine cu sănătatea, tocmai pentru că staţi! Mişcaţi-vă odată!”
„Astăzi se întrezăresc certuri în familie. Nu staţi la discuţie, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Că, de unde minte?”
„Aveţi tendinţe de îngrăşare. Încercaţi să nu depăşiţi suta de kilograme.”
„Sunteţi urmărit şi de noroc şi de ghinion. Dar ghinionul e că norocul nu vă prinde…”
„Vi se va vorbi de o moştenire, la modul: aşa era şi taică-tu. Pe el îl moşteneşti!”
„Aveţi o minte limpede şi clară. Păcat că n-o folosiţi!”
Eu nu mai cred în zodii, de când, într-o dimineaţă, am citit în ziar (la zodia iubitei), că va avea o nouă legătură sentimentală. Am luat-o la întrebări, am luat-o razna, chiar am violentat-o. Evident, s-a răzbunat: acum e cu altul…
Unui „taur” i se spune că va avea o nouă legătură de iubire. Şi el are…84 de ani! Altuia, care e „rac”, zodia îi spune că afacerile îi merg bine. Şi el e de 20 de ani în puşcărie! Pentru o băbuţă „fecioară”, ieri dimineaţă în ziar scria: „Cu sănătatea staţi bine!”
Noroc că n-a mai apucat să citească ziarul. Azi o înmormântează…
Zodii în dodii…
Credem sau nu în zodii, adaptăm orice predicţii la viaţa noastră de zi cu zi. Dacă ni se spune că „azi veţi face un drum”, ne gândim că trebuie să mergem la baie, dacă scrie „veţi avea o legătură sentimentală”, realizăm că ne iubim căţeluşa, iar în caz că se vorbe