Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca centrală a anunţat un curs de 4,5037 lei/euro, în creştere uşoară

Publicat in Gandul, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Cotaţiile monedei naţionale au revenit peste 4,5 lei/euro spre jumătatea sesiunii interbancare de miercuri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de 4,5037 lei/euro, cu 0,11 bani peste nivelul sesiunii precedente, potrivit Mediafax.

Pentru marţi, banca centrală a anunţat un curs de 4,5026 lei/euro.

Pentru moneda americană, BNR a afişat de asemenea un curs în creştere, cu 1,24 bani, de la 3,4480 lei/dolar la 3,4604 lei/dolar. În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a urcat de la 3,7170 lei/franc la 3,7253 lei/franc.

Primele transferuri ale zilei s-au realizat la 4,5015 - 4,5045 lei/euro, uşor mai jos faţă de nivelul de la finalul sesiunii interbancare de marţi, când băncile au cotat euro la 4,5030 - 4,5060 lei.

În prima oră de tranzacţionare, cursul a coborât până la 4,4960 - 4,4985 lei/euro. Ulterior, cotaţiile au revenit peste 4,5 lei/euro.

La deschidere, pieţele externe au reacţionat pozitiv la informaţia că Banca Japoniei a iniţiat o nouă serie de măsuri de stimulare a economiei, la câteva zile după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a anunţat că va cumpăra obligaţiuni, pe termen nelimitat, urmând ca achiziţiile să totalizeze lunar 40 de miliarde de dolari, pentru susţinerea economiei americane.

Banca Japoniei a extins programul de achiziţii de obligaţiuni din piaţă cu 10.000 miliarde yeni, echivalentul a 126 miliarde de dolari, pentru a evita o contracţie economică.

Ulterior, îngrijorările referitoare la situaţia Spaniei, care ar putea fi nevoită să solicite ajutor extern din cauza costurilor ridicate de finanţare, au întors pieţele pe scădere.

Dobânzile afişate marţi de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o zi au coborât de la 4,43 - 4,93% la 1,9 - 2,4% pe an, pe fondul surplusului de lichiditate, întrucât se apropie sfâr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum 30 minute
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Oaspeţii au avu

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum o ora
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

Meciul România – Bosnia: Ianis Hagi – Ei au avut o ocazie, au dat gol. Noi am avut 7, n-am dat

News.ro acum 40 minute
Ianis Hagi a declarat, vineri seară, după meciul tricolorilor cu Bosnia, pierdut cu scorul de 0-1, că adversarii au înscris la singura lor ocazie, în timp ce naţionala României nu a reuşit să trimită mingea în poartă, deşi a avut şapte ocazii. „Ei a

Sclavie în Germania, cu români victime. Muncitorii, obligați să muncească 13 ore pe zi, fără bani și cu mâncare puțină

Libertatea acum 2 ore
Mai mulți români au fost atrași în Germania cu promisiuni false de locuri de muncă, dar odată ajunși acolo au fost exploatați, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi și să stea închiși în clădirea fabricii unde lucrau. Un muncitor a scăpat și a chem

Panică la Timișoara. Zeci de oameni evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
Mai mult de 40 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri seară, 21 martie, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje din nordul municipiului Timişoara. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri. ”A

Vicepremierul Serbiei susține că spionii ruşi au ajutat Belgradul să reprime protestele din ultima perioadă

Libertatea acum o ora
Viceprim-ministrul Serbiei a afirmat vineri, 21 martie, că serviciile de spionaj ale Rusiei au sprijinit autoritățile de la Belgrad în gestionarea protestelor antiguvernamentale din ultimele luni. Declarațiile au fost criticate de opozanți, care sus

"Dacă veneam în interes de serviciu, sigur se închidea activitatea". Piedone, pus pe glume înainte de intrarea pe stadion la meciul România-Bosnia

Ziare.com acum o ora
Cu aproximativ treizeci de minute înainte de începerea meciului dintre naționalele de fotbal ale României și Bosneia, din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, Cristian Popescu Piedone a sosit la Arena Națională. Șeful ANPC, cunoscut pentru auto

Profesor din Huedin, arestat pentru agresiune sexuală. Este acuzat de comportament indecent faţă de eleve în timpul orelor de curs

HotNews acum 2 ore
Un profesor de la un liceu din Huedin, judeţul Cluj, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor. Bărbatul predă la clase de gimnaziu, iar unitatea de învăţământ a sesizat organele de anchetă pentru că ar fi

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum 9 ore
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

Vremea

București
acum

sâm.

6°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/17°
mar.

13°/18°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

6°/14°
lun.

6°/13°
mar.

8°/20°
Constanta
acum

sâm.

2°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
mar.

11°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/15°