Romania seamana izbitor cu Franta de dupa cel de-al doilea razboi mondial, din punctul de vedere al fortei si reprezentarii ideologiilor si partidelor in randul intelectualitatii – doar ca apare intr-o imagine rasturnata din mai toate perspectivele. Daca in Franta postebilica era o rusine sa fii intelectual de drepata, cel putin pana la B.H. Levy, in Romania postocomunista e o rusine sa fii sau sa sustii puncte de vedere de stanga! Ce parea la un moment dat o intuitie de necrezut, rusinoasa chiar, se dovedeste astazi a fi adevarul gol golut: intelectualii implicati politic au reusit cumva sa compromita insasi ideea de intelighentie.
Tocmai pentru ca pe partea Stanga ea lipseste cu desavarsire, existand in cel mai bun caz cateva exceptii pe la centru, la Dreapta au izbutit sa se stranga toti precum o haita in jurul mesei. De la Liiceanu, Plesu si (timid) A. Cornea (artileria grea, scoasa si ea in timpul razboiului total din timpul suspendarii), pana la MRU, TRU, C. Preda, Sever Voinescu, Omul cu usturoiul si pe cine am mai scapat imi cer scuze, trecand prin larga armata de propaganda care se ocupa cu traducerea mesajelor acestora pentru popor – toti de mana si fiecare in parte au esuat intr-o lamentabila balta urat mirositoare.
Iar cremele si parfumurile lui MRU – niste „nimicuri” de „doar” 300.000 de euro – nu au fost nici macar bomboana de pe coliva. Au avut, daca vreti, acelasi efect ca si gelurile de dus ale lui Liiceanu pentru sporirea prospetimii spirituale a posesorului – au inecat problema in minciuna. Trecandu-mi privirea de la unul la altul, nici nu stiu asupra caruia sa ma opresc si ce exemplu sa aduc aici aminte. Ce sa fie mai degradant: limbajul de birjar al lui Plesu, tot mai nervos si mai dependent de televizor doar ca sa aiba ce sa injure, sau teoriile paranormale cu fraude cosmice propovaduite cu avant religios, doar ca infinit mai irat
