Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, împreună cu Consiliul Local şi Primăria comunei Calafindeşti, organizează, pe data de 26 octombrie a.c., cea de-a VII-a ediţie a Festivalului - Concurs Naţional al Fanfarelor Ţărăneşti.
La festivalul-concurs pot participa fanfare ţărăneşti (formate din minim şapte persoane) din judeţul Suceava, precum şi din alte judeţe ale ţării.
Regulamentul festivalului impune colectivelor artistice să fie îmbrăcate în costume populare specifice vetrei folclorice pe care o reprezintă.
Timpul alocat fiecărei fanfare este de 15 minute, timp în care va prezenta trei melodii cu tempouri diferite din vatra de provenienţă. Juriul va ţine cont în evaluare de repertoriu, interpretare, ţinută scenică şi componenţa instrumentală.
Punctajul fiecărei formaţii instrumentale se obţine prin media aritmetică (fără rotunjiri) a punctajelor acordate de fiecare membru al juriului. Ierarhizarea concurenţilor se stabileşte în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute în concurs.
Premiile (I - 1.500 de lei, II - 1.200 de lei, III- 1.000 de lei şi menţiune - 700 de lei) vor fi acordate de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina. Cheltuielile de transport vor fi suportate de concurenţi.
Înscrierea/confirmarea prezenţei în concurs se va face până pe data de 22 octombrie.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Centrul Cultural Bucovina, tel./fax 0230 530 126.
Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, împreună cu Consiliul Local şi Primăria comunei Calafindeşti, organizează, pe data de 26 octombrie a.c., cea de-a VII-a ediţie a Festivalului - Concurs Naţional al Fanfarelor Ţărăneşti.
La festivalul-concurs pot participa fanfare ţărăneşti (formate din minim şapte persoane) din judeţul Suceava, precum şi din alte judeţe ale ţării.
Regulamentul fest